LexistoriaDreptul la drept.

Beneficiarii, criterii de eligibilitate, modalitatea de calcul al sumelor reprezentând grantul care se acordă

Azi

OUG 120/2024 · 7 articole

Articolul 4

(1) Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024, plante perene, plantații pomicole, vii, prevăzute în anexa nr. 1 , și care dețin procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile/suprafețele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente mai mari de 30% și până la 100% inclusiv, respectiv:

a) producători agricoli persoane fizice;

b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 , cu modificările și completările ulterioare;

c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale organizate în conformitate cu dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 338/2005 , cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole organizate în conformitate cu dispozițiile Legii cooperației agricole nr. 566/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Schema nu se aplică beneficiarilor care au obținut un ajutor ilegal anterior declarat incompatibil cu piața internă printr-o decizie a Comisiei Europene, atât timp cât ajutorul ilegal nu este rambursat sau plătit într-un cont cu destinație specială, reprezentând valoarea totală și dobânzile aferente ajutorului ilegal și incompatibil cu piața internă.

Articolul 5

Beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) sunt eligibili în cadrul Schemei dacă:

a) dețin proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, întocmit conform modelului prevăzut în Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020 , cu modificările și completările ulterioare, pentru culturile agricole și suprafețele calamitate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023-august 2024;

b) suprafața culturii calamitate reprezintă un procent de calamitare mai mare de 30% și până la 100% inclusiv din suprafața aferentă culturii declarate în cererea eligibilă 2024;

c) sunt înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, cu cererea de plată 2024;

d) nu sunt în dificultate în sensul prevăzut la art. 3 lit. d) , cu excepția beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de seceta pedologică manifestată în perioada septembrie 2023-august 2024 și este dovedită prin procesele-verbale prevăzute la lit. a) , cu procente de calamitare mai mari de 30% și până la 100% inclusiv.

Articolul 6

Pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023-august 2024, suprafața calamitată pentru care se acordă grantul, menționată în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, nu poate fi mai mare decât suprafața aceleiași culturi declarată la APIA în cererea de plată 2024.

Articolul 7

(1) În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) care sunt deținători ai unui contract de asigurare pentru secetă și/sau sunt beneficiari ai intervenției DR-31 - Contribuții financiare la plata primelor de asigurare din Planul național strategic (PNS) 2023-2027 pentru primă de asigurare la secetă, despăgubirea primită de la societăți de asigurare calculată per ha, însumată cu grantul per ha posibil de acordat prin Schemă, nu poate conduce la o depășire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile menționate la art. 9 alin. (3) ; în caz contrar beneficiarii restituie contravaloarea sumei care reprezintă depășirea în cauză, cu plata dobânzii aferente pieței.

(2) În cazul beneficiarilor prevăzuți la art. 4 alin. (1) care sunt asigurați contra secetei, inclusiv al celor asigurați care sunt și beneficiari ai intervenției DR-31 - Contribuții financiare la plata primelor de asigurare din Planul național strategic (PNS) 2023-2027 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la societăți de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceștia sunt obligați să menționeze în cererile de plată, la secțiunea Declarații și angajamente, sumele primite de la societățile de asigurare, iar DAJ verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și stabilesc, după caz, sumele cuvenite beneficiarilor, efectuând plățile către aceștia, sau sumele de restituit cu plata dobânzii aferente pieței.

(3) DAJ solicită informații de la societăți de asigurare privind cuantumul sumelor totale, pe culturi și hectar, primite sau de primit de către beneficiari, iar în baza declarațiilor date de beneficiari cu privire la sumele primite de la societăți de asigurare potrivit secțiunii Declarații și angajamente din cuprinsul cererii de solicitare a grantului, DAJ stabilesc sumele de restituit și comunică în scris beneficiarilor decizia cu obligațiile acestora privind sumele de restituit.

Articolul 8

(1) Ajutorul de stat sub formă de grant este în cuantum de 1.000 lei/ha și se acordă pentru suprafața calamitată cu grad de calamitare mai mare de 30% și până la 100% inclusiv, prevăzută în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

(2) Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se stabilesc prin înmulțirea grantului prevăzut la alin. (1) cu suprafața calamitată prevăzută în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturi agricole, pentru oricare dintre culturile prevăzute în anexa nr. 1 .

(3) Sumele acordate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență nu sunt supuse executării silite prin poprire, inclusiv în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.

Articolul 9

(1) Cheltuielile eligibile avute în vedere la acordarea grantului sunt cheltuielile prevăzute în Tehnologiile-cadru la culturi recolta 2023-2024, realizate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală.

(2) Grantul de 1.000 lei/ha care se acordă în cadrul Schemei reprezintă o valoare procentuală cuprinsă între 14,53% și 24,31% din cheltuielile eligibile prevăzute în Tehnologiile-cadru la culturi recolta 2023-2024 și corespunde cerințelor pct. (356) lit. b), (357) și (358) din Orientările UE.

(3) Cheltuielile eligibile la principalele culturi agricole afectate de seceta pedologică conform proceselor-verbale de calamitare, cuprinse în Tehnologiile-cadru la culturi recolta 2023-2024 realizate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală, sunt:

a) grâu, triticale, secară - 4.330,50 lei/ha;

b) orz, orzoaică, ovăz - 4.505,50 lei/ha;

c) rapiță - 4.805,40 lei/ha;

d) mazăre - 6.881,80 lei/ha;

e) porumb - 4.411,20 lei/ha;

f) floarea-soarelui - 4.113,50 lei/ha;

g) soia - 4.513,50 lei/ha;

h) sfeclă de zahăr - 9.885,50 lei/ha;

i) sorg - 5.531,60 lei/ha;

j) vii - 29.409,00 lei/ha;

k) pomi fructiferi - 25.587,00 lei/ha.

Articolul 10

(1) Resursele financiare necesare aplicării Schemei prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt în sumă totală de 2.000.000,00 mii lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.236/2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituții publice“, DAJ care asigură sumele necesare acordării Schemei de la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare“, titlul 59 „Alte cheltuieli“, articolul 59.09 „Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură“.

(2) În situația în care sumele necesare depășesc plafoanele bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului se reduce proporțional pentru toți beneficiarii Schemei, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția generală buget finanțe și fonduri europene, comunică DAJ coeficientul de reducere liniară a sumelor cuvenite.