Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 21 octombrie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:c) promovarea și dezvoltarea la nivel sectorial și național a unor programe privind construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat, inclusiv prin concesiune de lucrări publice, în condițiile legii, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcții existente, în aplicarea măsurilor stabilite prin programe guvernamentale. Programele guvernamentale și sursele de finanțare ale acestora se aprobă de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului;
2. La articolul 2 alineatul (1), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:g) administrarea și exploatarea locuințelor realizate în cadrul programului privind construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat; exploatarea acestor locuințe poate fi realizată de către A.N.L. și prin operatori economici, inclusiv potrivit contractelor de concesiune de lucrări publice, încheiate în condițiile legii; contractele de concesiune de lucrări publice pot cuprinde și clauze privind colectarea chiriilor, gestionarea bunurilor materiale și a fondurilor bănești, efectuarea formalităților necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea locuințelor, precum și alte clauze necesare exploatării locuințelor astfel realizate.
3. La articolul 2, alineatele (3) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Promovarea și derularea investițiilor în cadrul programului privind construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat, prevăzut la alin. (1) lit. c), inclusiv administrarea, exploatarea, criteriile de repartizare, precum și repartizarea acestor locuințe se prevăd în actul normativ de aprobare a programului. ......................................................... (7) A.N.L. colaborează cu autoritățile administrației publice locale pentru identificarea unor terenuri și/sau construcții aflate în diverse stadii de execuție ori finalizare și neexploatate, care pot fi incluse în programele prevăzute la alin. (1) lit. c), cu obligația acestora de a realiza, pe cheltuială proprie, evaluarea terenurilor și/sau a construcțiilor nefinalizate aflate în diverse stadii de execuție.
4. La articolul 2, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7¹), cu următorul cuprins:(7¹) Pentru construcțiile nefinalizate aflate în diverse stadii de execuție, prevăzute la alin. (7), este obligatorie efectuarea de către autoritățile administrației publice locale, pe cheltuială proprie, a unei expertize tehnice și energetice, după caz, de către experți tehnici și auditori energetici autorizați conform legii.
5. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 3 (1) Terenurile destinate construirii de locuințe prin A.N.L. pot fi proprietate publică ori privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice. Terenurile proprietate publică ori privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se preiau de A.N.L. în folosință gratuită, în condițiile legii, pe perioada realizării investițiilor, iar terenurile destinate construcției de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat se preiau de A.N.L. în folosință gratuită pe toată durata de existență a construcției.
6. La articolul 7, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:(6) A.N.L. va stabili anual programe de investiții publice în construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, construcția de locuințe sociale și de necesitate, construcția și/sau reabilitarea locuințelor distruse ori grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat, construcția altor locuințe proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, precum și intervenții la construcții existente, pe baza proiectelor de investiții aprobate în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, în colaborare cu organele administrației publice locale și centrale interesate, pe terenurile destinate amplasării acestor locuințe potrivit legii.
7. La articolul 7, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) Sumele încasate din chirii conform prevederilor art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, se vor distribui astfel: 50% din cuantum se constituie venit la bugetul de stat, 30% din cuantum revine investitorului privat și 20% din cuantum revine A.N.L.
8. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Locuințele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite și destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate, realizate în condițiile prezentei legi, fac obiectul proprietății private a statului. Locuințele pentru tineri destinate închirierii sunt administrate, în conformitate cu prevederile legale în materie aflate în vigoare, de autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialiști din învățământ sau sănătate sunt administrate de autoritățile administrației publice centrale din domeniul învățământului, respectiv din domeniul sănătății ori sunt în administrarea unor unități aflate în subordinea sau sub coordonarea acestor autorități, potrivit legii. Locuințele realizate în cadrul programului privind construcția de locuințe cu chirie prin atragerea capitalului privat fac obiectul proprietății publice a statului. Pentru celelalte locuințe care se realizează prin programele de investiții prevăzute la art. 7 alin. (6) regimul juridic și modul de repartizare sunt prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
9. La articolul 8 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) prin recalcularea chiriei, pentru titularii de contract care au împlinit vârsta de 35 de ani. Chiria va acoperi cheltuielile de administrare, întreținere și reparații, impozitele pe clădiri și pe teren, precum și recuperarea investiției, în funcție de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum și un profit supus negocierii între părți.