După alineatul (2) al articolului 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 22 august 2017, aprobată cu completări prin Legea 55/2018 , cu completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) În situația suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar, disponibilul de produse contractate și nedistribuite se poate redistribui către organizații umanitare, unități sanitare, de asistență socială, de îngrijire și asistență medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, în baza unei metodologii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care se elaborează în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.