(1) Prin derogare de la prevederile art. 467 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate și completate prin prezenta ordonanță de urgență, și de la art. 17 alin. (2) din anexa nr. 10 la aceeași ordonanță de urgență, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 467 alin. (5) din aceeași ordonanță de urgență , planul de recrutare a funcționarilor publici cuprinde necesarul de resurse umane din funcții publice stabilit conform prevederilor art. XIII alin. (1) și se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Funcțiile publice prevăzute la art. XIII alin. (1) , cuprinse în planul de recrutare a funcționarilor publici prevăzut la alin. (1) , nu pot fi:
a) transformate din funcții publice în funcții în regim contractual;
b) transformate în funcții publice din altă clasă sau grad profesional ori prin modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice;
c) reduse, cu excepția reorganizării prin reducerea posturilor din compartimentul în cadrul căruia este prevăzută funcția publică respectivă;
d) ocupate prin concurs pe post de către persoane care nu au promovat concursul național, cu excepția prevăzută la art. 467 alin. (9) și (9¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență;
e) ocupate prin transfer sau mutare definitivă, în condițiile legii.