(1) Prin derogare de la prevederile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2021 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de la prevederile art. 28 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2021 , începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru proiectele de infrastructură de deșeuri și pentru proiectele de îmbunătățire a sistemului de răspuns la risc, se autorizează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de ordonator principal de credite, ca, prin autoritatea de management, ulterior transmiterii în SFC a Programului Dezvoltare durabilă, să introducă anexa nr. 3/54/25 la bugetul acestuia, precum și creditele de angajament și creditele bugetare în limita valorilor aferente priorității 1 - Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, acțiunea 1.2 - Gestionarea eficientă a deșeurilor în vederea accelerării tranziției spre economia circulară și priorității 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice și managementul riscurilor, acțiunii 3.2 - Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc.
(2) Se autorizează Autoritatea de management al Programului Dezvoltare durabilă, pentru perioada de programare 2021-2027, să evalueze pentru conformitate administrativă și evaluare tehnico-economică cererile de finanțare, depuse de către beneficiarii proiectelor de infrastructură de deșeuri și de beneficiarii proiectelor de îmbunătățire a sistemului de răspuns la risc, și să încheie contracte de finanțare pentru proiectele specifice priorităților prevăzute la alin. (1) după regulile specifice Programului operațional Infrastructură mare.
(3) Se autorizează Autoritatea de management al Programului Dezvoltare durabilă să acorde avizul de principiu beneficiarilor proiectelor propuse la finanțare pentru proiectele eferente acțiunii 3.2 - Îmbunătățirea sistemului de răspuns la risc din cadrul priorității 3 - Promovarea adaptării la schimbările climatice și managementul riscurilor, pentru formularul F1 - Fișa de fundamentare a proiectului, în vederea includerii în bugetele proprii a creditelor de angajament și creditelor bugetare aferente finanțării valorii totale a proiectelor proprii.
(4) Se autorizează Autoritatea de management al Programului dezvoltare durabilă să autorizeze cheltuieli și să efectueze plăți aferente contractelor de finanțare încheiate în condițiile alin. (2) , cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 .
(5) După aprobarea Programului Dezvoltare durabilă, proiectele prevăzute la alin. (1) sunt reevaluate potrivit regulilor de eligibilitate și cadrului legal și procedural aferente noului program și în conformitate cu prevederile art. 73 din Regulamentul (UE) 2021/1.060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021, urmând să se încheie acte adiționale la contractele de finanțare pentru a reglementa eventualele modificări ale contractelor de finanțare ca urmare a aprobării programului.
(6) Cheltuielile efectuate de către beneficiarii eligibili ai programului în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și autorizate de către Autoritatea de management al Programului Dezvoltare durabilă sunt declarate către Comisia Europeană după aprobarea Programului Dezvoltare durabilă prin decizie a Comisiei Europene, cu respectarea regulilor de eligibilitate ale acestuia.
(7) În bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, se cuprind categoriile de cheltuieli generate de implementarea proiectelor prevăzute la alin. (2) . Categoriile de cheltuieli eligibile și neeligibile sunt cele prevăzute de legislația în vigoare, în documentele Programului Dezvoltare durabilă și sunt prevăzute în bugetele aferente proiectelor depuse odată cu cererile de finanțare.
(8) Categoriile de cheltuieli efectuate în implementarea proiectelor, dar care nu pot fi decontate din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Dezvoltare durabilă, rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat.
(9) Categoriilor de cheltuieli a căror neeligibilitate este stabilită în sarcina beneficiarilor proiectelor prin decizii ale autorităților și instanțelor competente în acest sens pot fi suportate de la bugetul de stat prin legi speciale.
(10) Sumele decontate în cadrul contractelor de finanțare încheiate în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se virează la bugetul de stat de către autoritatea de management într-un cont de venituri deschis pe codul de identificare fiscală al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, după autorizarea cheltuielilor de către autoritatea de management, conform contractelor de finanțare încheiate în cadrul Programului Dezvoltare durabilă.
(11) Contractelor de finanțare încheiate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență le sunt aplicabile prevederile legale privind cererile de plată, cererile de prefinanțare și cererile de rambursare în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 .
(12) Se autorizează Autoritatea de management al Programului operațional Infrastructură mare, pentru perioada de programare 2014-2020, să evalueze pentru conformitate administrativă și tehnico-economică și să încheie contracte de finanțare pentru proiecte cu o valoare mai mică de 50 milioane euro, care constituie/reprezintă una sau mai multe componente/etape ce vor fi integrate în sisteme de management integrat al deșeurilor.
(13) Se autorizează Autoritatea de management al Programului Dezvoltare durabilă, pentru perioada de programare 2021-2027, să continue finanțarea componentelor/ etapelor prevăzute la alin. (12) , precum și să finanțeze alte componente/etape necesare punerii în funcțiune a sistemelor de management integrat al deșeurilor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) componenta/etapa să facă parte dintr-un proiect aferent unui sistem de management integrat al deșeurilor;
b) beneficiarii proiectelor să îndeplinească condițiile de eligibilitate prevăzute de Ghidul solicitantului;
c) proiectul să îndeplinească condițiile de eligibilitate prevăzute de Ghidul solicitantului.