(1) Pentru fiecare operator economic deținător de stocuri excedentare, care a depus contestație, Comisia centrală pentru stocuri emite o hotărâre prin care:

a) admite contestația, situație în care stabilește cantitatea excedentară și valoarea garanției de eliminare de pe piață; sau

b) respinge contestația, situație în care menține decizia inițială.

(2) Hotărârea Comisiei centrale pentru stocuri este înaintată prin grija secretariatului către directorul general al A.P.I.A., care o aprobă prin decizie întocmită în 4 exemplare.

(3) Decizia directorului general al A.P.I.A., adoptată potrivit alin. (2), este definitivă.

(4) După adoptarea deciziei definitive, care constituie titlu de creanță, în termen de 30 de zile de la primirea contestației, secretariatul Comisiei centrale pentru stocuri comunică, prin poștă cu confirmare de primire, câte un exemplar al acesteia operatorului economic, sucursalei A.P.I.A. și organelor fiscale în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al operatorilor economici.

(5) Decizia prevăzută la alin. (3) poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.