Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 14 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Titlul va avea următorul cuprins:LEGE privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:Articolul 1 (1) În scopul garantării instrumentelor financiare pe care instituțiile de credit le pun la dispoziție beneficiarilor fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit și Fondul european de garantare agricolă, se constituie la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale Fondul de garantare a creditelor, denumit în continuare fond.
3. După alineatul (4) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Alocarea sumelor din fond de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se face distinct pentru fiecare fond: SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă.
4. Articolul 2 va avea următorul cuprins:Articolul 2 Sumele alocate și dobânzile aferente acestora vor fi prevăzute distinct pe fiecare fond în evidențele contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate împrumuturi subordonate.
5. La articolul 5, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:j) alți beneficiari eligibili ai Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit și Fondului european de garantare agricolă.
6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:Articolul 6 Creditele acordate beneficiarilor prevăzuți la art. 5 vor fi garantate astfel: a) în cazul creditelor pe termen scurt, acordate în scopul asigurării surselor de finanțare necesare realizării producției, procentul de garantare va fi de până la 50% din valoarea creditului; b) în cazul creditelor pe termen scurt, mediu și lung, acordate beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit și Fondului european de garantare agricolă, în scopul realizării de investiții, procentul de garantare va fi, după caz, de 70-100% din valoarea creditului; c) în cazul creditelor acordate pentru cofinanțarea proiectelor din cadrul Programului SAPARD și al celor încadrate în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanțării publice nerambursabile pentru proiectele de investiții din cadrul Programului SAPARD, procentul de garantare va fi de până la 100% din valoarea creditului.
7. Articolul 12 va avea următorul cuprins:Articolul 12 Sumele alocate în baza prezentei legi, rămase neutilizate după finalizarea Programului SAPARD, precum și cele rezultate din rambursarea creditelor garantate de fondurile de garantare se vor utiliza în continuare pentru acordarea de garanții beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit și Fondului european de garantare agricolă.