(1) Se desemnează Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca autoritate de notificare în sensul prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Atribuțiile autorității de notificare sunt:
a) să verifice eligibilitatea entităților care depun documentația în vederea constituirii sau participării la o GECT;
b) să primească și să analizeze proiectele de convenție și statut ale GECT, întocmite în conformitate cu prevederile Regulamentului, denumite în continuare documente constitutive;
c) să analizeze conformitatea clauzelor statutului cu prevederile convenției;
d) să aprobe sau să respingă participarea membrului potențial, precum și convenția GECT, care se constituie cu sediul în România;
e) să ia măsuri și să se încredințeze inclusiv prin consultare cu celelalte state implicate în GECT că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Regulament și de prezenta ordonanță de urgență privind participarea entităților din statele terțe la GECT;
f) să primească notificările transmise de GECT deja constituite la care participă și o entitate românească și să aprobe, după caz, orice modificare adusă convenției sau statutului grupării în conformitate cu prevederile Regulamentului;
g) să păstreze, la sediul său, evidența GECT prevăzută la lit. b), precum și a participărilor prevăzute la lit. d) prin Registrul grupărilor europene de cooperare teritorială, denumit în continuare Registrul GECT;
h) să informeze Comitetul Regiunilor cu privire la înregistrarea GECT sau publicarea convenției și statutului;
i) să emită decizie de interzicere a funcționării unei GECT cu sediul în România sau retragerea membrului român dintr-o GECT, dacă activitatea acesteia contravine ordinii, securității, sănătății sau moralității publice ori este contrară interesului public;
j) să ceară instanței judecătorești dizolvarea unei GECT, în cazul în care constată că aceasta nu mai îndeplinește cerințele prevăzute la art. 1 alin. (2), respectiv cele prevăzute la art. 7 din Regulament;
k) să informeze autoritățile competente din statele membre în conformitate cu legislația cărora au fost constituiți membrii GECT, în urma solicitărilor scrise ale acestora, asupra activităților GECT desfășurate pe teritoriul României;
l) să informeze autoritățile competente din statele membre în conformitate cu legislația cărora au fost constituiți membrii GECT cu privire la înregistrarea sau dizolvarea unei GECT cu sediul în România;
m) să informeze autoritățile competente din celelalte state membre cu privire la eventualele dificultăți constatate în timpul controlului și auditului efectuate potrivit art. 6 din Regulament și art. 5 din prezenta ordonanță de urgență;
n) să solicite și să primească de la membrii GECT și de la instituțiile implicate în funcționarea GECT orice date, informații sau documente în legătură cu activitatea GECT;
o) să emită certificatul referitor la efectuarea radierii GECT, ca urmare a dizolvării;
p) orice alte atribuții prevăzute de lege.