(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1) , următoarele categorii de personal au obligația de a completa formularul înainte de intrarea pe teritoriul României, o singură dată, prin bifarea opțiunii «personal exceptat» de pe formular:
a) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
b) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane;
c) personalul navigant maritim și fluvial, precum și personalul de deservire a platformelor maritime;
d) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat;
e) polițiștii care participă la misiuni de aducere în România, sub escortă, a persoanelor urmărite internațional, a persoanelor transferate în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea, precum și a persoanelor transferate temporar în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentanții autorității judecătorești, polițienești și ai altor autorități competente, ai organelor agențiilor UE sau ai tribunalelor internaționale care participă pe teritoriul României la executarea unor cereri de asistență juridică internațională sau la echipe comune de anchetă în condițiile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) personalul implicat în executarea misiunilor de transport pacienți al serviciului medical la și din unități sanitare aflate în afara teritoriului României;
g) persoanele care în vederea deplasării la locul de muncă tranzitează frontiera de stat cel puțin o dată în 24 de ore.
(2) Datele cu caracter personal ale personalului prevăzut la alin. (1) nu fac obiectul colectării în vederea efectuării anchetelor epidemiologice de către direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București și sunt stocate pe durata existenței obligației de completare a formularului potrivit alin. (1) sau până la încetarea calității de persoană exceptată și notificarea acestui lucru în condițiile alin. (3) și (4) .
(3) În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) nu se mai încadrează în categoria de personal exceptat conform prezentului articol, acestea au obligația de a șterge din SII-FDIR formularul completat conform alin. (1) .
(4) În situația în care, în urma verificărilor efectuate de către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, se constată că persoanele care au completat formularul prin bifarea opțiunii «personal exceptat» de pe formular nu se încadrează în excepțiile prevăzute la alin. (1) , reprezentanții direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București dezactivează formularele și înștiințează persoanele despre dezactivarea acestora.