(1) Agenția utilizează pentru aparatul propriu, pentru centrele regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit și pentru oficiile județene de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit un număr de 177 de autovehicule, din care un număr de 120 de autoturisme pentru activități specifice și un număr de 57 de autospeciale, cu un consum lunar de carburanți de 600 l/autovehicul.
(2) Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Tulcea utilizează o șalupă, cu un consum lunar de carburanți de 600 l/șalupă.
(3) Cheltuielile privind consumul de carburanți se suportă din bugetul aprobat anual cu această destinație.
(4) Prin decizie a directorului general al Agenției, autovehiculele prevăzute la alin. (1) se repartizează și/sau se redistribuie, pentru fiecare dintre structurile acesteia, inclusiv pentru Direcția pentru coordonarea agențiilor de plăți, în funcție de necesități.