Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 29 iunie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:

1. În tot cuprinsul legii, sintagma ”asociație de dezvoltare comunitară” se înlocuiește cu sintagma ”asociație de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare”.

2. La articolul 1, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 1 (1) Prezenta lege stabilește cadrul juridic unitar privind înființarea, organizarea, gestionarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare al localităților. (2) Dispozițiile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare organizat la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor sau, după caz, al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare.

3. La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilități publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare. Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde totalitatea activităților reglementate prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) , b) și c) din Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate și interes public general ale colectivităților locale.

4. La articolul 2, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 2 (1) Serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, denumit în continuare serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, se înființează, se organizează și se gestionează sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale și are drept scop alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate pentru toți utilizatorii de pe teritoriul localităților. (2) Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare se furnizează/prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă și de canalizare.

5. La articolul 3, partea introductivă a literei c), precum și literele i), j) și u) se modifică și vor avea următorul cuprins:c) serviciul de canalizare - totalitatea activităților necesare pentru: ................................................................ i) branșament de apă - partea din rețeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre rețeaua publică de distribuție și rețeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri. Branșamentul deservește un singur utilizator. În cazuri bine justificate și atunci când condițiile tehnice nu permit altă soluție se poate admite alimentarea mai multor utilizatori prin același branșament. Părțile componente ale unui branșament se precizează în regulamentul-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Branșamentul, până la contor, inclusiv căminul de branșament și contorul, aparțin rețelei publice de distribuție, indiferent de modul de finanțare a execuției. Finanțarea execuției branșamentului se asigură de operator, respectiv de utilizator, corespunzător punctului de delimitare a instalațiilor. Amplasamentul căminului de branșament se stabilește la punctul de delimitare al instalațiilor, de regulă la limita de proprietate a utilizatorului, cu respectarea regimului juridic al proprietății și numai în baza unei documentații avizate de operator. În cazul condominiilor existente, separarea și individualizarea consumurilor la nivel de proprietate/apartament individual se fac prin montarea repartitoarelor de costuri. Cheltuielile aferente individualizării consumurilor sunt suportate de coproprietarii condominiului, operatorul având numai obligația montării contorului principal de branșament la nivelul limitei de proprietate; j) repartitor de costuri - aparat utilizat în imobilele condominiale dotate cu instalații interioare de utilizare comune, în scopul individualizării consumurilor și repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente consumului total de apă înregistrat la nivelul branșamentului imobilului. .............................................................. u) punct de delimitare - locul în care instalațiile aflate în proprietatea sau în administrarea utilizatorului se branșează la instalațiile aflate în administrarea operatorului furnizor/prestator de servicii, respectiv locul unde se realizează efectiv furnizarea/prestarea serviciului către utilizator. Punctul de delimitare a instalațiilor asigură identificarea amplasamentului căminului de branșament, precizează poziția de montare a dispozitivelor de măsurare-înregistrare a consumurilor, permite stabilirea apartenenței instalațiilor, precum și precizarea drepturilor, respectiv a obligațiilor ce revin părților cu privire la furnizarea/prestarea serviciului, respectiv la exploatarea, întreținerea și repararea instalațiilor. Delimitarea dintre instalațiile interioare de canalizare și rețeaua publică de canalizare se face prin/la căminul de racord, care este prima componentă a rețelei publice de canalizare, în sensul de curgere a apei uzate;

6. La articolul 3, după litera j) se introduce o nouă literă, litera j¹), cu următorul cuprins:j¹) repartizarea costurilor - totalitatea acțiunilor desfășurate, conform reglementărilor legale în vigoare, de către o persoană fizică sau persoană juridică în scopul repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente consumului de apă în imobilele condominiale dotate cu instalații interioare de utilizare comune;

7. La articolul 3, după litera v) se introduce o nouă literă, litera v¹), cu următorul cuprins:v¹) asociație de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare - asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, astfel cum este definită de Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare, constituită în scopul înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv pentru crearea, modernizarea și/sau dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

7¹. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins:(2¹) Bunurile aferente infrastructurii tehnico-edilitare aparținând sistemului de alimentare cu apă și de canalizare realizate prin investiții noi de către o unitate administrativ-teritorială pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale aparțin domeniului public al unității administrativ-teritoriale pe care o deservesc.

8. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 6 Desfășurarea activităților specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui regulament al serviciului și a unui caiet de sarcini, elaborate și aprobate de autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în conformitate cu regulamentul-cadru, respectiv cu caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, elaborate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C., și aprobate prin ordin al președintelui acesteia. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, regulamentul serviciului și caietul de sarcini se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și se aprobă de adunările generale.

9. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.

10. La articolul 8, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Indicatorii de performanță ai serviciului furnizat/prestat utilizatorilor se stabilesc pe baza unui studiu de specialitate întocmit de autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în funcție de necesitățile utilizatorilor, de starea tehnică a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare și de eficiența acestora, cu respectarea indicatorilor de performanță minimali prevăzuți în regulamentul-cadru, respectiv în caietul de sarcini-cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. În cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, studiul de specialitate se elaborează în cadrul acestora, se avizează de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și se aprobă de adunările generale.

11. La articolul 10, partea introductivă a alineatului (1), precum și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 10 (1) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale au competență exclusivă, ce poate fi exercitată și prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în condițiile Legii nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora, în tot ceea ce privește: (2) Unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele în vederea înființării, organizării, finanțării, monitorizării și gestionării în interes comun a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și pentru înființarea, modernizarea, dezvoltarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, în condițiile stabilite prin Legea nr. 51/2006 .

11¹. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 11 (1) Consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, după caz, își stabilesc propriile strategii de dezvoltare și funcționare pe termen scurt, mediu și lung a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, ținând seama de planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a unității administrativ-teritoriale, precum și de angajamentele internaționale în domeniul protecției mediului.

11². La articolul 12 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:k) elaborarea și aprobarea metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului.

11³. La articolul 16 alineatul (2), literele b) - d) se abrogă.

11⁴. La articolul 16, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pe baza metodologiei prevăzute la alin. (2) lit. e), A.N.R.S.C. aprobă prețurile și tarifele pentru operatorii economici și instituțiile publice care prestează un serviciu de alimentare cu apă și de canalizare de natura celui public și care nu se află în subordinea autorităților administrației publice locale respective și nu exploatează un sistem public de alimentare cu apă și de canalizare.

12. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 17 (1) Înființarea, organizarea, coordonarea, gestionarea, monitorizarea și controlul furnizării/prestării reglementate a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, precum și administrarea, exploatarea și asigurarea funcționării sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare aferente acestuia constituie competențe exclusive ale autorităților administrației publice locale, care le exercită în condițiile legii. Aceste competențe pot fi exercitate și prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale asociate, în baza mandatului acordat acestora în condițiile Legii nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

13. La articolul 17, după alineatul (1) introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Modul de organizare și funcționare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare se stabilește prin actul constitutiv și statutul asociației, cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

14. La articolul 18, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Alegerea formei de gestiune a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se face prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale.

15. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public, așa cum aceștia au fost definiți la art. 29 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 , înființați la nivelul unităților administrativ-teritoriale în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale acestora.

16. La articolul 20, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 20 (1) În cazul gestiunii delegate, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate competențele și responsabilitățile proprii privind asigurarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv administrarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente acestuia, în baza unui contract de delegare a gestiunii definit potrivit prevederilor art. 30 alin. (6) din Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare. .................................................................. (4) Contractele de delegare a gestiunii serviciului se aprobă prin hotărâri de atribuire adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale și se semnează de autoritățile executive ale acestora sau, după caz, de președinții asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale asociate, pe baza mandatului acestora și în condițiile Legii nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

17. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 21 (1) Procedurile privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sunt licitația publică deschisă și negocierea directă, astfel cum acestea au fost definite potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 51/2006 . (2) Organizarea procedurilor și derularea acestora, respectiv atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se fac în baza unei documentații de atribuire aprobate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, ca mandatar al unităților administrativ-teritoriale membre. Documentația de atribuire cuprinde în mod obligatoriu regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului și criteriile de selecție specifice acestuia și se întocmește în conformitate cu procedura-cadru privind organizarea, derularea și atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilități publice și pe baza regulamentului-cadru, a caietului de sarcini-cadru al serviciului și a criteriilor de selecție-cadru specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.

18. După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 21¹, cu următorul cuprins:Articolul 21¹ (1) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare, contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, inclusiv concesionarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare aferente acestuia, se atribuie direct în următoarele situații: a) operatorilor regionali înființați de unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, astfel cum aceștia sunt definiți la art. 2 lit. g¹) din Legea nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare; b) operatorilor cu statut de societăți comerciale și cu capital integral al unităților administrativ-teritoriale înființați după intrarea în vigoare a prezentei legi, prin reorganizarea pe cale administrativă, în condițiile legii, a regiilor autonome de interes local sau județean ori a serviciilor publice de interes local sau județean subordonate autorităților administrației publice locale, care au avut în administrare și exploatare bunuri, activități ori servicii de alimentare cu apă și de canalizare. (2) Atribuirea directă a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare seface cu respectarea următoarelor condiții cumulative: a) unitățile administrativ-teritoriale membre ale unei asociații de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în calitate de acționari/asociați ai operatorului regional, prin intermediul asociației, sau, după caz, unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acționar/asociat unic al operatorului, prin intermediul adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație, exercită un control direct și o influență dominantă asupra deciziilor strategice și/sau semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul furnizat/prestat, similare celor pe care le exercită asupra structurilor proprii în cazul gestiunii directe; b) operatorul regional, respectiv operatorul, în calitate de delegat, desfășoară exclusiv activități din sfera furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare destinate satisfacerii nevoilor utilizatorilor de pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv a unității administrativ-teritoriale care i-a delegat gestiunea serviciului; c) capitalul social al operatorului regional, respectiv al operatorului este deținut în totalitate de unitățile administrativ-teritoriale membre ale asociației, respectiv de unitatea administrativ-teritorială; participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă. (3) În cazul încetării din orice cauză a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare atribuite potrivit alin. (1), atribuirea ulterioară a acestora se poate face numai cu respectarea prevederilor art. 30 alin. (8) din Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare. (4) În situația contractelor de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare atribuite direct operatorului regional, respectiv operatorului, asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv autoritățile administrației publice locale vor evalua, în baza prevederilor caietului de sarcini anexat la contractul de delegare a gestiunii, performanțele operatorului regional, respectiv operatorului, precum și modul de respectare a indicatorilor de performanță. (5) În cazul în care se constată nerespectarea gravă, repetată sau prelungită a indicatorilor de performanță în furnizarea/prestarea serviciilor se procedează la: a) schimbarea managementului operatorului, în cazul operatorilor de drept public sau al operatorilor de drept privat cu capital al unităților administrativ-teritoriale, în condițiile contractului de mandat; b) rezilierea contractului de delegare a gestiunii serviciului, în cazul operatorilor de drept privat cu capital privat sau mixt.

19. La articolul 22, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:(3) Regulamentul serviciului, caietul de sarcini al serviciului și criteriile de selecție specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, aplicabile în cadrul procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului, se aprobă de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, de adunarea generală a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, conform mandatului încredințat acestora de unitățile administrativ-teritoriale membre, în baza regulamentului-cadru, a caietului de sarcini-cadru și a criteriilor de selecție-cadru specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv în baza procedurii-cadru, elaborate și aprobate potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare. (4) În procesul de atribuire și executare a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare vor urmări obținerea celui mai bun raport cost-calitate realizat în condiții similare, precum și satisfacerea nevoilor de interes public general ale colectivităților locale.

20. La articolul 23, partea introductivă a alineatului (1), precum și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 23 (1) Delegarea gestiunii serviciului nu anulează prerogativele autorităților administrației publice locale sau, după caz, ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare privind adoptarea politicilor și strategiilor de dezvoltare a serviciului, respectiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare și nu exclude responsabilitățile și dreptul acestora, în conformitate cu competențele și atribuțiile ce le revin potrivit legii, de a supraveghea și de a controla: (2) Autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre și în baza mandatului încredințat de unitățile administrativ-teritoriale membre, pot delega atât gestiunea propriu-zisă a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, respectiv furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și administrarea și exploatarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente, cât și pregătirea, finanțarea și realizarea proiectelor de investiții publice pentru înființarea, reabilitarea, modernizarea și/sau dezvoltarea, după caz, a sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare aferente serviciului.

21. La articolul 24, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Investițiile efectuate pentru reabilitarea, modernizarea și/sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare sunt bunuri de retur și se vor recupera din amortizare în conformitate cu prevederile legale pentru partea finanțată din fonduri proprii și, respectiv, prin redevența stabilită potrivit contractului de delegare pentru partea finanțată din fonduri publice.

22. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 27 (1) Are calitatea de utilizator individual al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare orice persoană fizică sau juridică ce deține, în calitate de proprietar ori cu drept de folosință dat de proprietar, un imobil având branșament propriu de apă potabilă sau racord propriu de canalizare și care beneficiază de serviciile operatorului pe bază de contract de furnizare/prestare încheiat în nume propriu. (2) Sunt considerați utilizatori individuali ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și persoanele fizice sau juridice care nu au branșament propriu de apă potabilă, respectiv racord propriu de canalizare, dacă există condiții tehnice pentru delimitarea/separarea instalațiilor între utilizatori, pentru individualizarea consumurilor și pentru încheierea contractului de furnizare/prestare a serviciului în nume propriu. (3) Utilizatorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare pot fi: a) operatori economici; b) instituții publice; c) utilizatori casnici individuali, persoane fizice; d) utilizatori casnici colectivi, asociații de proprietari/chiriași cu personalitate juridică.

22¹. La articolul 30, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1¹) - (1³), cu următorul cuprins:(1¹) Operatorii pot solicita încheierea de convenții individuale în baza metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului, elaborate și aprobate de autoritatea administrației publice locale. (1²) Convențiile de facturare individuală se pot încheia numai în următoarele condiții cumulative: a) în baza hotărârilor adoptate de autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale; b) la nivelul întregului imobil/asociației; c) cu respectarea prevederilor contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului. (1³) Convențiile individuale vor cuprinde și clauze referitoare la modalitatea de determinare și plată, în condominiu, a cantităților de ape uzate și meteorice, după caz.

23. La articolul 30, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:(7) În cazul imobilelor condominiale existente, individualizarea consumurilor de apă rece în vederea repartizării pe proprietăți/apartamente individuale a costurilor aferente se realizează, în funcție de modul de proiectare și realizare al instalației interioare de distribuție adoptat, astfel: a) prin contoare individuale montate pe racordul propriu la intrarea în fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație - în cazul distribuției interioare orizontale; b) cu ajutorul repartitoarelor de costuri montate pe racordurile aparatelor/dispozitivelor de consum aferente fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație - în cazul distribuției interioare verticale.

24. La articolul 34, partea introductivă a alineatului (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) Stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor se aprobă prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, cu respectarea mandatului încredințat, prin hotărâri ale adunărilor generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în baza avizului de specialitate eliberat de A.N.R.S.C. și cu condiția respectării următoarelor cerințe:

24¹. La articolul 34, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6) - (8), cu următorul cuprins:(6) Prețurile/Tarifele operatorilor economici care produc și/sau transportă apă într-un sistem de alimentare și o livrează în alt sistem de alimentare se vor determina în baza elementelor de cheltuieli aferente acestor activități, cu defalcarea prețurilor/tarifelor de producere și transport. (7) Dispozițiile alin. (6) se aplică și operatorilor ale căror prețuri/tarife se determină în baza unor reguli sau formule stabilite prin hotărâre a Guvernului, care livrează apă în afara ariei de operare către alți operatori. După stabilirea prețurilor/tarifelor, ajustările ulterioare se vor efectua conform regulilor sau formulelor prevăzute în hotărâri ale Guvernului. (8) Prețurile prevăzute la alin. (6) se aprobă de autoritatea publică locală sau asociația de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, după caz, și se avizează de autoritatea de reglementare competentă, iar cele prevăzute la alin. (7) se aprobă de autoritatea de reglementare competentă.»

25. La articolul 35, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) În cazul gestiunii delegate, stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor se poate face și pe baza unor reguli ori formule de calcul convenite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului între autoritățile administrației publice locale sau, după caz, între asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și operator și avizate de A.N.R.S.C. În acest caz, A.N.R.S.C. va aplica aceste reguli sau formule de ajustare pentru eliberarea avizului de specialitate.

26. La articolul 37, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, au dreptul să sancționeze operatorul în cazul în care acesta nu furnizează/nu prestează serviciul la nivelul indicatorilor de performanță aprobați, respectiv pentru nerespectarea altor angajamente asumate, prin: a) aplicarea unor penalizări corespunzătoare prejudiciilor aduse utilizatorilor sau corespunzătoare pragului necesar descurajării operatorului în menținerea deficiențele constatate; procedura de calcul și cuantumul penalizărilor vor fi prevăzute atât în regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare adoptat la nivel local, cât și în contractul de delegare a gestiunii serviciului; b) solicitarea de retragere/suspendare a licenței de către A.N.R.S.C.; c) rezilierea contractului de delegare a gestiunii serviciului.

27. La articolul 38 alineatul (3), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:b) atribuirea de către autoritățile administrației publice locale sau, după caz, de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, fără respectarea procedurilor de atribuire legale prevăzute la art. 30 din Legea nr. 51/2006 , cu modificările și completările ulterioare; c) darea în administrare de către autoritățile administrației publice locale a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente unui furnizor/ prestator fără licență, respectiv atribuirea și încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului cu un furnizor/prestator fără licență, cu excepția contractelor atribuite potrivit art. 21¹.

28. La articolul 41, partea introductivă a alineatului (1), precum și alineatul (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 41 (1) În vederea încheierii contractelor de delegare a gestiunii, autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, cu avizul autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale membre și în condițiile mandatului încredințat, au obligația de a iniția și aproba în prealabil: (2) În cazul reorganizării sau lichidării judiciare a operatorilor care își desfășoară activitatea în baza unor contracte de delegare a gestiunii încheiate în condițiile prezentei legi, autoritățile administrației publice locale sau, după caz, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre și în condițiile mandatului încredințat, vor organiza noi proceduri de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului, în scopul desemnării unui nou operator.