(1) Suma de 8.197 mii lei, constituită ca disponibil în conformitate cu prevederile Legii nr. 399/2002 pentru asigurarea condițiilor de finanțare a organizării și funcționării activităților legate de privatizările derulate prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, și suma de 393 mii lei, constituită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării și reorganizării agenților economici din sectorul producției de apărare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 380/2002 , sume existente în conturile Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie la data de 31 decembrie 2006 și predate către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2006 privind reorganizarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbție cu Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, se restituie către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se vor restitui de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sau orice succesor legal al acesteia către Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie în 3 tranșe trimestriale egale și succesive, începând cu data de 1 martie 2009.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1) se vor utiliza pentru cheltuielile de organizare și funcționare ale Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie.