(1) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta cerințele minime de calitate pentru trimiterile de corespondență interne și intracomunitare din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze.
(2) Furnizorul de serviciu universal are obligația de a respecta cumulativ următoarele condiții:
a) de a asigura livrarea la destinatari, în 3 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor de corespondență intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 85% din aceste trimiteri;
b) de a asigura livrarea la destinatari, în 5 zile lucrătoare de la data depunerii trimiterilor de corespondență intracomunitare din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard la punctele de acces, a 97% din aceste trimiteri.
(3) Cerințele minime de calitate privind normele de distribuire pentru trimiterile de corespondență interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard, precum și alte cerințe de calitate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze, se stabilesc de autoritatea de reglementare.
(4) Cerințele minime de calitate privind normele de distribuire a trimiterilor de corespondență interne din sfera serviciului universal din cea mai rapidă categorie standard se stabilesc astfel încât să se asigure respectarea cerințelor de calitate privind normele de distribuire pentru serviciile poștale ce au ca obiect trimiteri de corespondență intracomunitare, prevăzute la alin. (2) , și se comunică de către autoritatea de reglementare Comisiei Europene.
(5) În cazuri excepționale, determinate de infrastructura rețelei poștale publice sau de situații geografice speciale, autoritatea de reglementare poate stabili derogări de la cerințele minime de calitate prevăzute la alin. (2) , informând în acest sens, de îndată, Comisia Europeană.
(6) În sensul prezentului articol, data depunerii este data la care trimiterea poștală a fost colectată prin intermediul punctelor de acces, dacă aceasta a fost colectată înainte de ultima operațiune de ridicare a trimiterilor poștale stabilită pentru respectivul punct de acces. În cazul în care colectarea are loc după acest moment-limită, se consideră că data depunerii trimiterii este data următoarei zile lucrătoare celei la care trimiterea poștală este colectată prin intermediul punctelor de acces.