Furnizorul de servicii poștale are obligația de a presta serviciile pentru care este autorizat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, atât timp cât sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) sunt întrunite atât condițiile de acceptare a trimiterilor poștale prevăzute în prezentul capitol și, după caz, în regulile stabilite potrivit art. 29 , cât și, pentru trimiterile poștale internaționale, condițiile prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte și condițiile de acceptare stabilite de țările de destinație;
b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale sunt posibile cu personalul și cu mijloacele obișnuite de care dispune furnizorul respectiv;
c) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale nu sunt împiedicate de împrejurări de forță majoră, caz fortuit ori ca urmare a faptei expeditorului sau a unei terțe persoane pentru care furnizorul de servicii poștale nu este chemat, potrivit legii, să răspundă.