(1) ANCOM poate solicita în scris furnizorilor de servicii poștale, inclusiv furnizorilor de servicii de livrare de colete, precum și altor persoane care desfășoară activități în domenii conexe pieței serviciilor poștale sau utilizatorilor persoane juridice orice informații necesare în vederea exercitării atribuțiilor stabilite de prezenta ordonanță de urgență sau prevăzute de regulamentele Uniunii Europene din domeniul serviciilor poștale, inclusiv informații financiare ori informații care vizează furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, respectând, dacă este cazul, caracterul confidențial al informațiilor primite.
(2) Informațiile se solicită motivat, iar cantitatea și natura acestora trebuie să fie proporționale cu scopul pentru care au fost solicitate.
(3) ANCOM poate impune furnizorilor de servicii poștale obligația de a transmite periodic anumite categorii de informații, în vederea realizării unor rapoarte statistice cu privire la furnizarea de servicii poștale sau unor servicii conexe.
(4) Informațiile solicitate potrivit alin. (1) sau stabilite potrivit alin. (3) vor fi furnizate în termenele și la nivelul de detaliu stabilite de ANCOM.
(5) ANCOM furnizează Comisiei Europene, la cererea motivată a acesteia, toate informațiile necesare în vederea exercitării atribuțiilor sale. Natura și cantitatea informațiilor vor fi proporționale cu scopul pentru care au fost solicitate.
(6) ANCOM transmite autorităților naționale de reglementare din domeniul serviciilor poștale din alte state membre ale Uniunii Europene informațiile solicitate motivat de acestea, în vederea îndeplinirii atribuțiilor acestora prevăzute de legislația Uniunii Europene.
(7) Dacă informațiile transmise potrivit prevederilor alin. (5) sau (6) sunt considerate confidențiale, în sensul legislației naționale și a Uniunii Europene privind confidențialitatea, ANCOM va înștiința Comisia Europeană și autoritățile naționale de reglementare cu privire la caracterul confidențial al informațiilor transmise, în vederea respectării acestuia.
(8) ANCOM asigură respectarea caracterului confidențial al informațiilor primite de la autoritățile naționale de reglementare din alte state membre ale Uniunii Europene, în situația în care este sesizată asupra caracterului confidențial al acestora.