(1) Organizarea, funcționarea, structura organizatorică și numărul maxim de posturi al ANAP se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(1¹) La nivelul ANAP funcționează un comitet decizional format cel puțin din reprezentanții funcțiilor de reglementare, monitorizare, control ex ante, supervizare și conciliere, nominalizați prin ordin al președintelui ANAP.

(2) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) ministrul finanțelor publice asigură coordonarea activității desfășurate de către ANRMAP, UCVAP și compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

(3) Personalul ANAP este constituit din funcționari publici și/sau, după caz, din personal contractual.

(4) ANAP se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din acte normative, contracte, convenții, înțelegeri, protocoale, memorandumuri și acorduri în care ANRMAP, UCVAP și compartimentele de verificare a achizițiilor publice din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice sunt părți la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv în litigiile aferente activităților acestora.

(5) Pentru funcționarea ANAP la nivel central se va transmite în folosința acesteia un imobil din domeniul public sau privat al statului în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) .

(6) Funcționarea structurilor teritoriale ale ANAP se desfășoară în cadrul imobilelor direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.

(6¹) Numărul funcționarilor publici din cadrul fiecărei structuri regionale ale ANAP prevăzute la alin. (6) este de cel puțin 30, din care cel puțin 2 își desfășoară activitatea în municipiile reședință ale județelor arondate fiecărei structuri regionale.

(7) Finanțarea ANAP se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.