(1) În cazul nerespectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, beneficiarii schemei de ajutor sunt obligați la restituirea contravalorii sprijinului financiar, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de la data încasării acestuia, conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele reprezentând ajutor de stat necuvenit, prevăzut la alin. (1) , reprezintă creanțe bugetare, pentru recuperarea acestora aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 173 , 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare. Procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmite de către DAJ, prin care se individualizează sumele de recuperat exprimate în moneda națională, constituie titluri de creanță și cuprind elementele actului administrativ-fiscal prevăzut de Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut în cuprinsul acestuia, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(4) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Creanțele bugetare principale și accesorii se sting prin plată voluntară, compensare sau prin modalitățile prevăzute de Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Titlurile executorii, împreună cu dovada comunicării acestora către debitor, se transmit organelor fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vederea recuperării creanțelor bugetare, conform Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare.

(7) Cuantumul creanțelor bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se calculează de către DAJ care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

(8) Creanțele bugetare accesorii, reprezentate de dobânzi și penalități de întârziere, se individualizează prin procese-verbale de constatare a creanțelor bugetare accesorii, ce reprezintă titluri de creanță, prevederile alin. (2)-(6) aplicându-se în mod corespunzător.

(9) În procedura insolvenței, înscrierea creanțelor bugetare principale și accesorii la masa credală a debitorului se efectuează de către DAJ.

(10) Creanțele bugetare principale și accesorii se recuperează în conturile indicate în titlurile de creanță.

(11) Sumele recuperate de către organele fiscale competente subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală se virează de către organul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, în conturile indicate în titlul executoriu întocmit de către DAJ.