(1) Beneficiarii schemei pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de usturoi înființată în toamna anului 2023-primăvara anului 2024, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
a) să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta ordonanță de urgență;
b) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi, în anul 2024, la data depunerii cererii;
c) să înființeze culturi de usturoi pe o suprafață de minimum 0,3 ha în toamna anului 2023-primăvara anului 2024, după caz;
d) să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului, sau, în cazul persoanei fizice, să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data depunerii cererii de acordare a ajutorului de stat;
e) abrogată.
(2) Cuantumul ajutorului de stat care se acordă per beneficiar este echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro/ha, stabilit la cursul de schimb comunicat de către Banca Națională a României pentru data de 1 august 2023, de 4,9334 lei pentru 1 euro.
(2¹) Cuantumul ajutorului de stat prevăzut la alin. (2) se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro/ha, stabilit la cursul de schimb prevăzut la alin. (2) , cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.
(2²) Plata sumei reprezentând ajutor de stat, prevăzută la alin. (2¹) , se efectuează până la data de 20 decembrie 2024 inclusiv, cu condiția depunerii documentelor privind obținerea și valorificarea unei cantități de minimum 3 kg/10 mp de usturoi, de pe suprafața stabilită de către DAJ.
(2³) Documentele privind obținerea și valorificarea producției de usturoi, prevăzută la alin. (2²) , reprezintă copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare și trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 decembrie 2024 inclusiv.
(3) Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 86.581,16 mii lei, echivalentul sumei de 17.550 mii euro, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024, în cadrul capitolului 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unități ale administrației publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituții publice», direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare», titlul 40 «Subvenții», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».
(4) În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor conform alin. (2) , depășește resursele financiare totale prevăzute la alin. (3) , suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.