Inspectorii sociali, în desfășurarea activității lor, au urmatoarele obligații:
a) sa nu aiba interese directe sau indirecte, de orice natura ar fi acestea, față de autoritățile administrației publice centrale și locale ori față de persoanele fizice sau juridice, publice ori private, supuse controlului;
b) sa nu detina calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la persoanele fizice sau juridice, publice ori private, supuse controlului;
c) sa pastreze, în afara rapoartelor, confidentialitatea, discretia profesionala și regulile deontologice ale functiei publice;
d) sa instiinteze fără intarziere autoritățile și instituțiile competente dacă, în perioada derularii misiunii de inspecție, constata delicte ori abateri grave în respectarea legii, care atrag raspunderea juridica;
e) să respecte principiile și valorile prevăzute la art. 5.