LexistoriaDreptul la drept.

Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile

Azi

OUG 130/2020 · 6 articole

Articolul 4

(1) Microgranturile au valoarea de 2.000 euro și se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(2) Fondurile alocate pentru acordarea de microgranturi în cadrul POC 2014-2020 sunt în valoare totală de 100.000.000 euro, din care 85.000.000 euro se alocă din bugetul POC 2014-2020 și 15.000.000 euro din cofinanțarea de la bugetul de stat.

Articolul 5

(1) Microgranturile se acordă pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: a) întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019; b) PFA, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 ; b) PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1 . c) PFA/CMI, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/2020. Dovada implicării în activitățile legate de COVID-19, dar și pentru neacordarea stimulentului medical se face prin completarea unui formular anexă la cererea de finanțare emis de unitatea sanitară unde a prestat serviciul beneficiarul/direcția de sănătate publică județeană, după caz, care va fi stabilit la nivelul Ghidului solicitantului. (2) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MAT/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA și CMI.

Articolul 6

Microgranturile prevăzute la art. 4 alin. (1) se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) au desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/CMI pentru care începerea activității poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;

b) au obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu excepția beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. a) , care au fost înființați în anul 2019, cu o cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, pentru care plafonul minim al cifrei de afaceri se calculează prin înmulțirea numărului de luni întregi de activitate din anul 2019 cu suma de 415 euro, și a beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuți la art. 5 alin. (1) lit. b) și c) .

c) își mențin activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.

Articolul 7

(1) Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările din fonduri externe nerambursabile pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;

b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități potrivit contractelor încheiate;

c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;

d) cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază, cu excepția serviciilor de consultanță, studii și alte categorii de servicii indirecte cu activitatea curentă;

e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV- 2;

f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare pentru reluarea activității curente;

g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității;

h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.

(2) Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.

(3) Beneficiarii de microgranturi vor depune o declarație pe proprie răspundere prin care își vor asuma faptul că utilizarea microgranturilor în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor pentru recuperarea ajutorului de stat.

Articolul 8

Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate care vor fi stabilite în Ghidul solicitantului.

Articolul 9

(1) Pentru microgranturi, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:

a) MAT, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui sa își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune Fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din fonduri externe nerambursabile, denumit în continuare FEN post aderare F1, conform art. 2 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;

b) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;

c) MIPE și MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;

d) MAT va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de microgranturi. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de microgranturi;

e) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;

f) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismul de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;

g) MAT solicită Ministerului Finanțelor Publice (MFP) deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MAT, pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MAT, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip microgrant;

h) beneficiarul final al ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MAT/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de microgrant, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;

i) băncile efectuează plățile către beneficiari în temeiul contractului de acordare a ajutorului de stat și încarcă în aplicația electronică extrasele de cont;

j) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MIPE cereri de rambursare efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MIPE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform art. 21 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor la Comisia Europeană prin declarații de cheltuieli lunare;

k) MAT verifică îndeplinirea condiției privind menținerea activității timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date. Verificarea utilizării fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se face pe bază de eșantion de 1%, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.

(2) Microgranturile se acordă după regimul de sumă forfetară prevăzut de art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu condiția depunerii raportului de progres în termenul prevăzut în cadrul mecanismului financiar de acordare a microgranturilor.