LexistoriaDreptul la drept.

Granturi pentru capital de lucru acordate beneficiarilor

Azi

OUG 130/2020 · 9 articole

Articolul 10

(1) Prin acordarea de granturi pentru capital de lucru în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență se înțelege alocarea de fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară, conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006, cu modificările ulterioare, și ale art. 67 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

(2) Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, acesta fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

(3) Verificarea încadrării beneficiarului în categoria IMM se realizează, pe bază de eșantion, de către MAT/AIMMAIPE după depunerea cererii de finanțare și încheierea contractelor de finanțare, cu condiția recuperării sprijinului din fonduri externe nerambursabile dacă beneficiarul nu se încadrează în categoria de IMM la data depunerii cererii de finanțare.

Articolul 11

(1) Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește astfel:

a) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro, valoarea grantului este de 2.000 euro;

b) pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro, valoarea grantului se stabilește în procent de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma de 150.000 euro. Pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro, valoarea maximă a ajutorului este de 150.000 euro.

(2) Dacă un beneficiar de ajutor de stat prevăzut la art. 12 face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare pentru obținerea grantului necesar capitalului de lucru, valoarea cumulată a grantului pentru capital de lucru care urmează a fi acordat nu poate depăși 250.000 euro echivalent în lei la data plății grantului pentru capital de lucru.

(3) Valoarea granturilor pentru capital de lucru nu include cofinanțarea beneficiarilor de ajutor de stat la constituirea capitalului de lucru, în procent de minimum 15% din valoarea grantului solicitat.

(4) Pentru aplicațiile de finanțare depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, fondurile alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru sunt în valoare de 3.802.639.545 lei, din care 3.286.765.859 lei fonduri externe nerambursabile, 515.873.686 lei fonduri de la bugetul de stat, la care se adaugă de la bugetul de stat 570.000.000 lei pentru plata tuturor aplicațiilor eligibile a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare încheiat conform art. 16 alin. (1) lit. c) din prezentul act normativ.

(4¹) Suma de 570.000.000 lei aferentă aplicațiilor eligibile depuse până la data de 28 octombrie 2020 inclusiv, a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare, prevăzute la alin. (4) se asigură din bugetul MAT, la un articol distinct denumit «Sume suportate din buget aferente proiectelor eligibile din cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei provocate de COVID-19 a căror valoare excedează plafonului contractului de finanțare», în cadrul titlului din clasificația bugetară referitor la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 prevăzut la art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare.

(4²) Sumele prevăzute la alin. (4¹) sunt gestionate de MAT cu respectarea acelorași condiții precum cele prevăzute în contractul de finanțare menționat la art. 16 alin. (1) lit. c) .

(5) În situația în care un beneficiar de ajutor de stat cu statut de întreprindere legată care nu se încadrează în categoria IMMurilor a depus o singură cerere de finanțare în condițiile prevăzute la alin. (7) , valoarea grantului pentru capital de lucru nu poate depăși 150.000 de euro la data plății grantului.

(6) Fondurile pentru granturile destinate capitalului de lucru pentru beneficiarii prevăzuți la alin. (5) se vor aloca de la bugetul de stat și nu includ cofinanțarea beneficiarilor prevăzută la alin. (3) .

(7) Termenele și condițiile de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile prevăzute la alin. (5) se aprobă prin ordin al ministrului antreprenoriatului și turismului, în calitate de furnizor de ajutor de stat, ulterior autorizării schemei în condițiile legii.

Articolul 12

(1) Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, IMM-urilor din domeniile de activitate: restaurante, hoteluri, cafenele, industria alimentară și alte activități asimilate acesteia, viticultură, distribuția de bunuri, servicii din domeniul transporturilor, agențiilor de turism, editurilor/librăriilor/ bibliotecilor, industriilor creative, precum și al organizărilor de evenimente a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă. Lista domeniilor de activitate eligibile este prevăzută în anexa nr. 2 .

(2) Granturile pentru capital de lucru se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, ONG-urilor cu activitate economică din domeniile învățământ, cultură și sport, cât și celor de utilitate publică din domeniul social.

Articolul 13

(1) Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) au obținut certificat de situații de urgență în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, cu modificările ulterioare;

b) au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului, potrivit situațiilor financiare depuse;

c) dispun de coparticipare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;

d) mențin sau, după caz, suplimentează numărul de salariați, față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor, cu excepția situațiilor în care contractele individuale de muncă sunt încheiate pentru sezonieri sau/și zilieri.

(2) În perioada 1 august-15 septembrie 2020, MAT eliberează certificate de situații de urgență, la cerere, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 în perioada stării de urgență.

(3) Certificatul pentru situații de urgență emis de către MAT constată în baza declarației pe propria răspundere că operatorul economic a înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie și februarie 2020 sau întreruperea parțială sau totală a activității ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente pe perioada stării de urgență decretate.

(4) Prin excepție de la alin. (1) lit. a) , sunt eligibile pentru accesarea granturilor privind capitalul de lucru și companiile sau ONG-urile care desfășoară activități în domeniul târgurilor și evenimentelor de afaceri, IT, tehnologie, digital, educație financiară, strategie și management, care nu s-au calificat pentru obținerea certificatului de urgență din cauza specificului activității lor (și anume organizare anuală, cu concentrarea veniturilor doar într-o anumită perioadă din an, nu doar în prima jumătate a anului, perioadă luată în calcul pentru stabilirea procentului de scădere de minimum 25% prevăzut ca și condiție de eliberare a certificatului de situații de urgență). În acest caz, scăderea de 25% cerută pentru eliberarea certificatului de situații de urgență se va calcula luând în calcul anul fiscal 2020 prin comparație cu anul fiscal 2019 sau, după caz, semestrul 1, respectiv semestrul al 2-lea 2020 prin comparație cu 2019.

Articolul 14

(1) Beneficiarii pot utiliza granturile pentru capital de lucru, sub formă de sumă forfetară, alocate din fonduri externe nerambursabile, cofinanțate din bugetul de stat, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat încheiat în format electronic, pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:

a) cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de beneficiari;

b) datorii curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități, potrivit contractelor încheiate;

c) cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat;

d) cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente, cu excepția serviciilor de consultanță, studiilor și altor categorii de servicii indirecte;

e) cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2;

f) cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;

g) cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare reluării activității;

h) cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului.

(2) Verificarea asigurării tipurilor de cheltuieli eligibile se face pe eșantion de 1% în scopul validării justificării sumei forfetare.

(3) Beneficiarii vor depune declarație pe propria răspundere că utilizarea grantului în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență atrage după sine recuperarea ajutorului de stat acordat împreună cu plata accesoriilor.

Articolul 15

Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii cererii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul solicitantului.

Articolul 16

(1) Pentru granturi destinate capitalului de lucru, mecanismul financiar prin care se asigură finanțarea proiectelor și rambursarea cheltuielilor se va derula prin parcurgerea următoarelor etape:

a) MAT, AIMMAIPE și STS, în baza acordului de parteneriat încheiat între aceștia, vor trebui să își cuprindă în bugetele proprii valoarea totală a proiectelor corespunzătoare activității/activităților proprii. În acest sens vor depune fișa de fundamentare pentru proiectul propus la finanțare/finanțat din FEN post aderare - F1, conform Hotărârii Guvernului nr. 93/2016 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea asigurării creditelor de angajament și creditelor bugetare necesare încheierii contractelor de finanțare și implementării proiectelor;

b) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune cererea de finanțare prin sistemul informatic MySMIS 2014+, în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului, în termen de 10 zile lucrătoare de la data lansării apelului de proiecte;

c) MIPE și MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, vor încheia contractul de finanțare în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de finanțare, după parcurgerea etapelor procedurale de evaluare a conformității administrative și eligibilității, precum și a etapei de evaluare tehnică și financiară;

d) MAT va încheia convenții de colaborare cu băncile în baza unui proces transparent de selecție și cu respectarea procedurilor legale prevăzute de Ghidul solicitantului pentru derularea operațiunilor de efectuare a plăților către beneficiarii schemei de capital de lucru. Comisioanele, dobânzile, taxele, precum și orice alte cheltuieli bancare sunt în sarcina exclusivă a beneficiarului de granturi de capital de lucru;

e) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va evalua cererile de finanțare depuse potrivit prevederilor Ghidului solicitantului și contractului de finanțare încheiat;

f) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE, va încheia contracte de acordare a ajutorului de stat cu beneficiarii selectați, care stau la baza efectuării plăților către beneficiari și pe seama cărora se derulează mecanismele de acordare a prefinanțărilor sau cererilor de rambursare;

g) MAT solicită MFP deschiderea de credite bugetare aferente valorii totale de la bugetul de stat și transferul sumelor cuprinse în bugetul MAT pe baza listelor finale de proiecte aprobate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație. MAT, în baza convențiilor bancare și a necesarului de fonduri transmise de bănci, transferă disponibilul în contul de disponibil al băncilor. Băncile, pe seama convențiilor bancare, în termen de maximum 7 zile calendaristice, efectuează plățile în conturile bancare indicate de beneficiarii finali ai ajutorului de stat de tip grant pentru capital de lucru;

h) beneficiarul de ajutor de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate la bancă în termen de 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres în termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informații lipsă ori necompletarea acestuia cu informații/documente solicitate dă dreptul AM-POC/MAT/AIMMAIPE să inițieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub formă de grant pentru capital de lucru; sumele rămase neutilizate se restituie bugetului din care au fost acordate, în baza unei metodologii de recuperare a ajutorului de stat care va fi dezvoltată ulterior avizării schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană;

i) băncile efectuează plățile către beneficiari pe seama contractului de acordare a ajutorului de stat și transmit lunar prin aplicația electronică ordinele de plată către MAT;

j) MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, va depune la MIPE cereri de rambursare a cheltuielilor efectuate de parteneriat în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. MIPE verifică și aprobă raportul de implementare, autorizează cererile de rambursare, efectuează plățile aferente FEDR către MAT, în parteneriat cu AIMMAIPE și STS, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2016 , cu modificările și completările ulterioare, și solicită rambursarea sumelor prin declarații de cheltuieli lunare;

k) MAT verifică îndeplinirea condiției privind menținerea sau suplimentarea numărului de angajați timp de 6 luni, prin interogarea automată a bazelor de date, inclusiv utilizarea fondurilor potrivit destinațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, pe bază de eșantion, pe perioada de durabilitate a schemei, dar nu mai mult de 3 ani.

(2) Granturile pentru capital de lucru se acordă după regimul de sumă forfetară, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului.

Articolul 16¹

(1) În situația în care termenele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h) și art. 16 alin. (1) lit. h) din prezenta ordonanță de urgență nu au fost respectate sau rapoartele au fost depuse cu informații lipsă ori nu au fost completate cu informațiile/documentele solicitate și sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, beneficiarii finali ai ajutoarelor de stat pot să depună raportul complet și corect, până cel mai târziu la data de 30 aprilie 2022, sub sancțiunea inițierii de către AM-POC/MAT/AIMMAIPE sau, după caz, continuării procedurii de recuperare a sprijinului financiar acordat sub formă ajutor de stat, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat.

(2) Procedurile de recuperare inițiate de către AMPOC/MAT/AIMMAIPE se suspendă până la 30 aprilie 2022.

Articolul 16²

(1) În situația în care beneficiarii ajutoarelor de stat/finali, alții decât cei cărora li s-au aplicat prevederile art. 16¹ , nu au respectat termenele de depunere a rapoartelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. h) și art. 16 alin. (1) lit. h) sau au depus rapoartele cu informații lipsă ori nu au completat informațiile/documentele solicitate, iar sprijinul financiar acordat sub formă de ajutor de stat nu a fost recuperat, aceștia pot depune raportul complet și corect în termen de 45 de zile, sub sancțiunea inițierii de către AM-POC/MAT/AIMMAIPE sau, după caz, a continuării procedurii de recuperare a sprijinului financiar acordat sub formă de ajutor de stat, conform metodologiilor de recuperare a ajutorului de stat.

(2) În cazul în care AM-POC/MAT/AIMMAIPE a inițiat procedurile de recuperare a ajutorului de stat, acestea se suspendă până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) .