LexistoriaDreptul la drept.

OUG 131/2020

Azi

Text integral · 5 articole

Articolul 1

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 , cu modificările și completările ulterioare, și prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 , cu modificările și completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 , cu modificările și completările ulterioare, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, personalul din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București care execută, conduce sau coordonează misiuni și sarcini de serviciu pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 beneficiază de un spor calculat la salariul de bază după cum urmează:

a) directorul executiv și directorii executivi adjuncți beneficiază de un spor la salariul de bază de 40%;

b) funcționarii publici încadrați în serviciul de control în sănătate publică beneficiază de un spor la salariul de bază de 30%.

(2) Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sporul prevăzut la alin. (1) se acordă odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2020.

Articolul 2

Prevederile art. 8 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică și pentru perioada prevăzută la art. 1 .

Articolul 3

Cuantumul indemnizației de detașare prevăzute la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Suma sporurilor pentru condiții de muncă acordată peste limita minimă, stabilită conform prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar, inclusiv pentru personalul de specialitate din structurile paraclinice medico-sanitare și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Abrogat la 18 februarie 2021 · de OUG nr. 8/2021

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări și completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 , cu modificările și completările ulterioare, și prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 , cu modificările și completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 , cu modificările și completările ulterioare, personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului.

(2) Cuantumul sporului prevăzut la alin. (1) nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului la propunerea motivată a șefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care au presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă.