LexistoriaDreptul la drept.

OUG 135/2006

Azi

Text integral · 2 articole

Articolul 1

(1) Se mandatează Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de unic acționar al Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., denumită în continuare C.E.C., să propună adunării generale extraordinare a acționarilor să voteze majorarea capitalului social prin modalitatea prevăzută în prezenta ordonanță de urgență.

(2) După adoptarea propunerii prevăzute la alin. (1) , capitalul social al C.E.C. se va majoră prin emiterea de noi acțiuni cu o valoare egală cu valoarea nominală actuală, respectiv 100 lei/acțiune.

(3) Ministerul Finanțelor Publice subscrie la majorarea capitalului social al C.E.C. suma de 500 milioane lei, prevăzută cu această destinație în bugetul de stat pe anul 2006.

(4) Suma prevăzută la alin. (3) va fi vărsată până la 31 decembrie 2006 în contul C.E.C.

Articolul 2

(1) Pentru asigurarea sumei prevăzute la art. 1 alin. (3) , cheltuielile bugetului de stat, respectiv cheltuielile prevăzute în bugetul Ministerului Finanțelor Publice pe anul 2006 se suplimentează cu suma de 500 milioane lei, la capitolul 54.01 "Alte servicii publice generale", subcapitolul 54.01.50 "Alte servicii publice generale", articolul 72.01 "Active financiare" alineatul 72.01.01 "Participarea la capitalul social al societăților comerciale."

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările prevăzute la alin. (1) în volumul și în structura bugetului de stat pe anul 2006 și, respectiv, în bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

(3) Deficitul bugetului de stat pe anul 2006, rezultat din plata efectuată de Ministerul Finanțelor Publice pentru majorarea capitalului social al C.E.C., se finanțează din sumele existente în contul curent general al Trezoreriei Statului din disponibilitățile încasate potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare și din valorificarea activelor bancare neperformante, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2005 , cu modificările ulterioare.