LexistoriaDreptul la drept.

Articolul UNIC

Azi

După articolul 38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării polițienești internaționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 28 februarie 2014, se introduce un nou capitol, capitolul VI¹ „Cooperarea polițienească în cadrul unor unități de investigare a criminalității“, alcătuit din art. 38¹ -38³, cu următorul cuprins:Capitolul VI¹ Cooperarea polițienească în cadrul unor unități de investigare a criminalității Articolul 38¹ Poliția Română și Poliția de Frontieră Română pot coopera cu autorități competente din state membre ale Uniunii Europene sau state terțe, în mod direct în cadrul unor unități de investigare a criminalității, în baza unui document de cooperare, inclusiv prin schimb de date și informații operative în scopul prevenirii, depistării, combaterii și investigării în comun a unor infracțiuni cu caracter transnațional, astfel cum acestea sunt reglementate în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, cu modificările ulterioare. Articolul 38² (1) În vederea operaționalizării și funcționării unității de investigare a criminalității, autoritățile competente prevăzute la art. 38¹ pot detașa sau delega, în condițiile legii, personal în cadrul autorității în care se înființează aceasta. (2) Prin derogare de la prevederile art. 27⁷ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, delegarea realizată în condițiile alin. (1) se poate realiza, numai cu acordul polițistului, pe o perioadă de 3 ani cu posibilitatea prelungirii din 2 ani în 2 ani. (3) Prin derogare de la prevederile art. 27⁹ alin. (1) din Legea nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare, detașarea realizată în condițiile alin. (1) se poate realiza, numai cu acordul polițistului, pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea prelungirii din 3 ani în 3 ani. (4) Procedura de selecție a personalului ce urmează a fi detașat sau delegat poate presupune: a) verificarea integrității personale; b) evaluarea comportamentului simulat; c) verificarea depunerii declarației de avere și de interese; d) testarea prezenței în organism a drogurilor sau a substanțelor psihoactive interzise de lege. (5) Condițiile desfășurării procedurii de selecție prevăzute la alin. (4) se pot stabili în documentul de cooperare prevăzut la art. 38¹. (6) Periodic, personalul detașat sau delegat în cadrul autorităților competente prevăzute la art. 38¹ poate fi supus verificărilor potrivit dispozițiilor alin. (4). Refuzul îndeplinirii acestor obligații echivalează cu încetarea detașării sau delegării acestuia. (7) Detașarea sau delegarea în cadrul unității de investigare a criminalității a personalului uneia dintre autoritățile competente prevăzute la art. 38¹ poate înceta oricând, prin acordul comun al autorităților competente. Articolul 38³ Schimbul de date și informații operative ce conțin date cu caracter personal necesare activității unității de investigare a criminalității se realizează potrivit documentului de cooperare prevăzut la art. 38¹ sau, în mod direct, în cazuri determinate de existența unei investigații polițienești care impune asigurarea rapidității schimbului de date și informații operative sau a păstrării confidențialității acțiunilor desfășurate. Mecanismul de informare prevăzut la art. 10 alin. (4) și termenul de realizare a informării se stabilesc în comun de unitățile de investigare a criminalității și CCPI.