Inspecția de Stat a Apelor din cadrul autorității publice centrale din domeniul gospodăririi apelor coordonează realizarea inspecțiilor tehnice anuale ale micilor acumulări, prin personalul cu atribuții de inspecție din domeniul gospodăririi apelor, urmărind:

a) existența autorizației de funcționare în condiții de siguranță a lucrării, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, republicată, a autorizației de gospodărire a apelor, precum și a regulamentelor și documentelor necesare, conform legii;

b) starea tehnică și funcționalitatea lucrărilor și echipamentelor hidromecanice prin care se realizează controlul cotei de retenție și evacuarea debitelor excedentare în condiții de ape mari;

c) sistemul de comunicații între personalul de exploatare al micilor acumulări și dispeceratul direcției de ape aferente, precum și dintre personalul de exploatare și autoritățile administrației publice locale de pe raza de influență a acumulării.