LexistoriaDreptul la drept.

OUG 139/2002

Azi

Text integral · 15 articole

Articolul 1

Regia Națională a Pădurilor preia patrimoniul Societății Naționale "Cai de Rasă" - S.A., care se desființează.

Articolul 2

(1) Bunurile proprietate publică a statului, prevăzute în anexa nr. 1 , și bunurile proprietate privată a statului, prevăzute în anexa nr. 2 , trec pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

(2) Bunurile din domeniul privat al statului, prevăzute în anexa nr. 3 , trec în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor, pe bază de protocol de predare-preluare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

(1) Se aprobă trecerea fondului funciar aflat în exploatarea Societății Naționale "Cai de Rasă" - S.A. din proprietatea privată a statului și din administrarea Agenției Domeniilor Statului în proprietatea publică a statului.

(2) Întregul fond funciar din domeniul public al statului, respectiv fondul funciar prevăzut la alin. (1) și fondul funciar aflat deja în domeniul public al statului, aflat în exploatarea Societății Naționale "Cai de Rasa" - S.A. și evidențiat în anexa nr. 4 , trece din administrarea Agenției Domeniilor Statului în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

Articolul 4

(1) În structura organizatorică a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva se înființează Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor, unitate cu personalitate juridică specializată în activitatea de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor de rasă din patrimoniul statului, cu sediul în municipiul București, strada Petricani nr. 9A, sectorul 2, condusă de un comitet director format din 5 membri și un director.

(2) Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor prevăzută la alin. (1) coordonează activitatea subunitatilor prevăzute în anexa nr. 5 , reorganizate la nivel de secție.

(3) Direcția de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor funcționează în conformitate cu actul constitutiv aprobat de Consiliul de administrație al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Articolul 5

Componenta și atribuțiile Comisiei naționale de clasare și evaluare a cabalinelor se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 6

(1) Cheltuielile pentru întreținerea cabalinelor din Herghelia Națională, în număr maxim de 2.060 capete cabaline, care sunt proprietate publică a statului, patrimoniu genetic național, precum și cheltuielile pentru promovarea în Herghelia Națională a cabalinelor necesare pentru împrospătarea acesteia se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și prin bugetul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

(2) Celelalte activități, precum și cheltuielile pentru întreținerea și repararea manejurilor, grajdurilor și hipodromurilor se suporta din veniturile proprii ale Regiei Naționale a Pădurilor.

(3) Prețurile pentru cabalinele promovate în Herghelia Națională, precum și normele de cheltuieli pentru întreținerea cabalinelor care fac parte din categoria Herghelia Națională, finanțate de la bugetul de stat, se aprobă prin ordin al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.

(4) Cheltuielile finanțate de la bugetul de stat pentru întreținerea patrimoniului genetic național de cabaline reprezintă norme de cheltuieli și cuprind totalitatea cheltuielilor pentru producerea, menținerea și îmbunătățirea calității fondului genetic - salariile ingrijitorilor de baza și auxiliari, C.A.S., cheltuielile pentru furaje, materiale și obiecte de inventar, serviciile prestate de terți, cheltuielile indirecte, precum și o cota de 15% din cheltuielile generale ale Direcției de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor. Normele de cheltuieli se actualizează anual în funcție de rata de inflație a anului precedent.

Articolul 7

Bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Naționale a Pădurilor pe anul 2002 va fi rectificat corespunzător prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 8

(1) Drepturile și obligațiile Societății Naționale "Cai de Rasă" - S.A. se preiau de către Regia Națională a Pădurilor, inclusiv datoriile restante față de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale și bugetele locale, după caz.

(2) Regia Naționala a Pădurilor se substituie Societății Naționale "Cai de Rasă" - S.A. în toate litigiile în curs în care aceasta are calitatea de parte.

Articolul 9

Personalul Societății Naționale "Cai de Rasă" S.A. va fi preluat de Regia Naționala a Pădurilor și este considerat transferat în interesul serviciului, păstrându-și drepturile salariale avute până la încheierea noului contract colectiv de muncă.

Articolul 10

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 11

Alineatul 2 al articolului 11 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 mai 1996, se modifica și va avea următorul cuprins:Regia Naționala a Pădurilor exercită și atribuții de servicii publice cu specific silvic și de autoritate hipică națională.

Articolul 12

La articolul 12 din Legea nr. 26/1996 , după litera c) se introduce litera c¹) cu următorul cuprins:c¹) vânzările de cabaline la intern și extern, vânzările de produse agricole excedentare, precum și alte activități și servicii;

Articolul 13

Articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2001, se modifica și va avea următorul cuprins:Articolul 3 Regia Naționala a Pădurilor are ca obiect de activitate: a) aplicarea strategiei naționale în domeniul silviculturii și apărarea, conservarea și dezvoltarea durabila a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum și gospodărirea și valorificarea vânatului, a peștelui din apele de munte și a celorlalte produse specifice fondului forestier, potrivit reglementărilor legale, în condiții de eficienta economică; b) coordonarea și implementarea programului național de ameliorare genetica a cabalinelor; conservarea patrimoniului genetic național, constituit din totalitatea populatiilor de cabaline cu valoare genetica ridicată; creșterea, ameliorarea, calificarea și perfecționarea efectivelor de cabaline în rasa pura.

Articolul 14

La capitolul II "Scopul și obiectul de activitate" din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor se introduce articolul 5¹ care va avea următorul cuprins: Articolul 5¹ În domeniul creșterii, exploatării și ameliorării cabalinelor Regia Naționala a Pădurilor are ca obiect de activitate: a) organizarea și coordonarea activității de reproducție, creștere și sanitare-veterinare, în vederea realizării efectivelor pe rase, conform programului stabilit, în secțiile proprii; b) stabilirea profilului secțiilor sale, pe termen scurt, mediu și lung, menținând rasele de importanță ca depozite de gene; c) organizarea și desfășurarea activităților de cercetare științifică în colaborare cu celelalte unități din domeniul cercetării zootehnice; d) realizarea în fiecare an a probelor de calificare, a lucrărilor de bonitare și clasare a întregului efectiv de cabaline proprietate a sa, precum și a căilor de rasa proprietate particulară, contra cost; e) coordonarea miscarilor de reproducatori și a altor categorii de cabaline între secții; f) ținerea registrelor genealogice pentru toate efectivele de cai de rasa din țara, culegerea și sistematizarea informațiilor privind identificarea, înmatricularea, autorizarea la reproducție, activitatea de reproducție, miscarile reproducatorilor între herghelii; g) publicarea cărților crescatoriei naționale - Stud-Book -, pe fiecare rasa, pentru toate efectivele existente în țara; h) organizarea activității de ameliorare a efectivelor de cabaline din marea creștere; i) organizarea bazei materiale pentru realizarea programelor economice, de cercetare și sport pentru secțiile sale privind materialul de reproducție, medicamentele, vaccinurile, precum și a propunerilor de investiții; j) participarea la organismele internaționale și realizarea operațiunilor de cooperare economică internationala în domeniul sau de activitate; k) atestarea și omologarea performantelor, originii și a apartenentei de rasa, eliberarea de documente care să ateste aceste însușiri, recunoscute în țara și în străinătate, pentru toate efectivele de cai de rasa; l) organizarea dresajului, a antrenamentului și testarea cabalinelor prin curse cu public, pe hipodromurile proprii și pe alte hipodromuri din țara și din străinătate, elaborarea regulamentelor de curse, precum și organizarea de activități sportive și de investiții în sportul hipic; m) cultivarea în cele mai bune condiții a terenurilor arabile, îmbunătățirea pajiștilor, exploatarea pasunilor împădurite și a terenurilor cu vegetație forestieră, în vederea obținerii tuturor cantităților de furaje necesare secțiilor sale și a altor produse destinate vânzării; n) comercializarea cabalinelor obținute, stabilind, în urma lucrărilor de clasare, destinația acestora pe categorii, pentru intern și extern; o) comerț exterior, import-export, valorificarea produselor importate, cooperarea privind caii de rasa, inclusiv prin sistem barter; p) închirierea de cabaline, schimburi de cabaline de reproducție, precum și cumpărări de cabaline din țara și din străinătate, cu respectarea legislației în vigoare; q) asocierea și colaborarea cu agenți economici din țara și din străinătate pentru promovarea obiectului sau de activitate; r) organizarea și participarea la concursuri, expoziții și altele asemenea, în țara și în străinătate; s) prestări de servicii de echitatie, turism ecvestru, transport hipo, transport auto, agrement și altele asemenea; t) colectarea și reconditionarea cabalinelor din marea creștere, în vederea valorificării lor la export pentru carne; u) organizarea altor activități și servicii din domeniul creșterii și exploatării cabalinelor, pentru valorificarea unor oportunitati profitabile.

Articolul 15

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga:

a) nr. crt. 3 din anexa nr. 4 la Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, cu modificările și completările ulterioare;

b) Hotărârea Guvernului nr. 637/1998 privind înființarea Societății Naționale "Cai de Rasa" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Cai de Rasa", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 1 octombrie 1998, cu modificările și completările ulterioare;

c) punctul 2 din anexa nr. 2 "Unitățile care funcționează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor" la Hotărârea Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 23 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare;

d) orice alte dispoziții contrare.