(1) În vederea efectuării plății ajutorului suplimentar pe bază de mandat poștal, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse încheie convenție cu Compania Națională "Poșta Română" -S.A., prin care se stabilesc procedurile de plată la domiciliul beneficiarilor și tarifele pentru serviciile prestate, dar tariful poștal nu poate fi mai mare de 1% din drepturile achitate în condițiile legii.

(2) În cazul achitării ajutorului suplimentar în cont curent personal sau în cont de card, agențiile teritoriale efectuează plata prin unitățile bancare, pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(3) Comisionul bancar prevăzut la alin. (2) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate și se stabilește prin negociere, la nivel teritorial, între agențiile teritoriale și unitățile bancare.