(1) Informațiile conținute în formularul standard prevăzut la art. 10 nu pot fi modificate decât cu acordul expres al părților sau în cazul în care modificările decurg din anumite circumstanțe neobișnuite și neprevăzute, independente de voința comerciantului, și ale căror consecințe nu ar fi putut fi evitate, chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile necesare.

(2) Orice modificare va fi comunicată consumatorului, pe hârtie sau pe un alt suport durabil ușor accesibil acestuia și pe care îl acceptă, înainte de încheierea contractului.

(3) Modificările se menționează în mod expres în contract.