Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 126/1994 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 „Lista organizațiilor internaționale interguvernamentale la care România este membră“, la punctul II „Organizațiile internaționale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor și a altor instituții centrale“, poziția 53 va avea următorul cuprins:Nr. crt. Denumirea organizației Sediul Anul înființării Anul aderării României Instituția română care coordonează relațiile cu organizația internațională respectivă Explicații „53. OCDE - Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statistică Paris 1961 2019 Institutul Național de Statistică România participă, începând cu anul 2019, cu statut de asociat, la activitatea Comitetului de Statistică și Guvernanță în Statistică“

2. La anexa nr. 2.2 „Cotizații la alte organisme internaționale“, la subcapitolul „Institutul Național de Statistică“, poziția 2 va avea următorul cuprins:„2. OCDE - Comitetul de Statistică și Guvernanță în Statistică euro 21.000 Sumele reprezentând cotizațiile anuale se actualizează cu rata oficială a inflației din țara gazdă, aferentă anului calendaristic anterior celui de referință“