(1) După expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat prevăzut la art. 4 alin. (3) , DAJ întocmesc și transmit la Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare cu beneficiarii eligibili și sumele aferente ajutorului de stat care urmează să fie acordate apicultorilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 .

(2) În situația în care valoarea totală a sprijinului financiar cuvenit se încadrează în resursele financiare alocate schemei, prevăzute la art. 5 alin. (1) , Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale întocmește situația centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 .

(3) Dacă valoarea totală a sprijinului financiar depășește resursele financiare alocate schemei, prevăzute la art. 5 alin. (1) , Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale calculează coeficientul de reducere a valorii maxime prevăzute la art. 5 alin. (1) , cu încadrarea în bugetul maxim alocat schemei, și îl comunică DAJ, în vederea calculării ajutorului de stat cuvenit fiecărui beneficiar.

(4) În termen de trei zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la alin. (3) , DAJ refac situațiile centralizatoare cu sumele necesare reprezentând ajutor de stat pe baza coeficientului de reducere corespunzător, potrivit anexei nr. 2 , și le retransmit Direcției generale buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru întocmirea situației centralizatoare, în vederea deschiderii creditelor bugetare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 .

(5) După aprobarea de către Ministerul Finanțelor a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se alimentează conturile DAJ.

(6) DAJ virează sumele cuvenite în conturile beneficiarilor, potrivit legislației în vigoare.