(1) Dată fiind importanța documentelor și documentațiilor din domeniile construcții, arhitectură și urbanism și răspunderea asociată de asumarea conținutului acestora, ultima semnătura aplicată de către elaboratorii acestora, potrivit legislației specifice, se consideră sigilarea electronică a acestora, conform normelor tehnice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, prevăzute la art. 15 .
(2) Autoritățile administrației publice competente cu emiterea de autorizații de construire și cu aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și a celor de urbanism au obligația ca înainte de emiterea actelor administrative de autoritate să verifice integritatea documentelor, valabilitatea semnăturilor electronice calificate și marca temporală electronică calificată aplicate pe documentele și documentațiile specifice, prin personal calificat cu studii sau cursuri de formare profesională în domeniul electronicii, telecomunicațiilor și tehnologiei informațiilor, informaticii și calculatoarelor sau ciberneticii.