Legea educației naționale nr. 1/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 66, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica prin ordin de ministru numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învățământ, precum și ponderea numărului de ore de predare și evaluare în programa școlară aprobată.

2. La articolul 172 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) sunt programe destinate persoanelor care au obținut o diplomă de doctor în științe cu cel mult 5 ani înainte de admiterea în programul postdoctoral sau care au participat și au obținut certificatul de excelență la competițiile «Marie Sklodowska Curie» organizate de Comisia Europeană, indiferent de momentul la care au dobândit titlul de doctor;

3. La articolul 241, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, probele prevăzute la alin. (1) lit. a) din cadrul etapei I eliminatorii a examenului pentru definitivare în învățământ se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și al internetului.

4. La articolul 242, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorulcuprins:(4¹) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, prin excepție de la alin. (4), personalul didactic de predare, care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ, poate obține gradul didactic II, cu condiția promovării următoarelor probe: a) cel puțin două inspecții școlare, care se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și al internetului; b) o probă scrisă, care conține elemente de didactica specialității, precum și elemente de pedagogie și de psihologie, cu abordări interdisciplinare și de creativitate, elaborată pe baza unor tematici și bibliografii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

5. La articolul 242, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5¹), cu următorul cuprins:(5¹) În situația limitării sau suspendării activităților didactice în unitățile de învățământ, pentru obținerea gradului didactic I, colocviul de admitere, inspecțiile școlare, precum și susținerea lucrării metodico-științifice se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și al internetului.

6. La articolul 242, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6¹), cu următorul cuprins:(6¹) Prin excepție de la prevederile alin. (6), pentru anul școlar 2020-2021, în caz de nepromovare a unei probe din cadrul examenelor pentru obținerea gradelor didactice II și I, aceasta poate fi repetată în anul școlar următor.

7. La articolul 242, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7¹), cu următorul cuprins:(7¹) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, pentru acordarea gradului didactic I prin echivalarea titlului științific de doctor, inspecțiile școlare se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și al internetului.