LexistoriaDreptul la drept.

Măsuri privind funcționarea sistemului de învățământ

Azi

OUG 141/2020 · 10 articole

Secțiunea 1 — Domeniul învățământ preuniversitar

Articolul 1

Prezenta ordonanță de urgență instituie unele măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile și instituțiile de învățământ, în scopul asigurării dreptului la învățătură și a dreptului la sănătate, pentru beneficiarii primari ai dreptului la învățătură, studenți și personalul din sistemul național de învățământ.

Articolul 2

Măsurile de organizare a activității în cadrul unităților și instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului educației și cercetării, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Articolul 3

(1) În funcție de situația epidemiologică, consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar poate propune, în urma consultării asociației de părinți din unitatea de învățământ, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se realizeze prin intermediul tehnologiei și al internetului, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul prevăzut la art. 2 .

(2) Propunerea unității de învățământ preuniversitar prevăzută la alin. (1) , avizată de inspectoratul școlar județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și de direcția județeană de sănătate publică/Direcția de Sănătate Publică București, se înaintează comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea aprobării prin hotărâre.

(3) Comitetul județean pentru situații de urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență dispune prin hotărârea adoptată în condițiile alin. (2) atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât și cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de unitatea de învățământ preuniversitar, în funcție de situația epidemiologică.

(4) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București comunică săptămânal Ministerului Educației și Cercetării măsurile dispuse de către comitetul județean pentru situații de urgență/Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.

(5) În situația în care se impune prelungirea perioadei de aplicabilitate a hotărârii comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, sunt aplicabile prevederile alin. (1)-(4).

(6) Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, suspendate în condițiile alin. (1)-(4) , în condiții de siguranță sanitară, se dispune prin hotărârea comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, după obținerea avizului direcției județene de sănătate publică/Direcției de Sănătate Publică București, cu informarea unității de învățământ preuniversitar și a inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Articolul 4

Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, în baza metodologiei-cadru elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și aprobate prin ordinul ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.

Articolul 5

În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, activitățile prevăzute la art. 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv activitățile practice pedagogice, pot fi realizate prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și prin alte modalități alternative de educație.

Articolul 6

În situația în care spațiile existente în unitățile de învățământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranță sanitară stabilite de autoritățile de resort, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot/poate solicita autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar alte spații adecvate pentru desfășurarea procesului de învățământ.

Secțiunea a 2-a — Domeniul învățământ superior

Articolul 7

(1) În funcție de situația epidemiologică și de specificul fiecărei instituții de învățământ superior, în anul universitar 2021-2022, în baza autonomiei universitare, cu asumarea răspunderii publice și cu respectarea calității actului didactic, modalitatea de desfășurare a activității didactice ce presupune prezența fizică a studenților se stabilește prin hotărâre a senatului universitar, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordinul prevăzut la art. 2 și a reglementărilor generale și sectoriale din Uniunea Europeană privind minimul orelor de practică.

(2) Modalitatea de desfășurare a activităților didactice poate fi stabilită astfel:

a) prezența fizică a studenților la toate activitățile didactice;

b) prezența fizică a studenților la anumite activități didactice, stabilite conform hotărârii senatului universitar;

c) suspendarea activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ superior.

(3) Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a studenților în instituțiile de învățământ, suspendate în condițiile alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c) , în condiții de siguranță sanitară, se dispune prin hotărâre a senatului universitar, după obținerea avizului direcției județene de sănătate publică/Direcției de Sănătate Publică București, emis în termen de cel mult 7 zile de la solicitare, aviz care certifică îndeplinirea condițiilor de siguranță epidemiologică pentru reluarea activității.

Articolul 8

(1) În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a studenților, desfășurarea activităților prevăzute la art. 287 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, aferente anului universitar 2021-2022, a examenelor de finalizare a studiilor de licență, de masterat sau a programelor de studii postuniversitare, susținerea tezelor de doctorat, susținerea tezelor de abilitare pentru anul universitar 2021-2022 se pot realiza și prin intermediul tehnologiei asistate de calculator și al internetului, pentru formele de organizare a programelor de studii cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță.

(2) Cadrele didactice raportează, la finalul fiecărei luni, în cadrul fișelor de pontaj, către responsabilii desemnați de conducerea facultăților/departamentelor aspectele specifice pentru activitatea desfășurată prin intermediul platformelor on-line.

Articolul 9

(1) În situația în care activitățile prevăzute la art. 287 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară prin intermediul tehnologiei și al internetului, norma didactică se stabilește cu respectarea art. 287 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Activitățile didactice și de cercetare prevăzute la art. 287 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, precum și examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență și masterat, susținerea referatelor și a tezelor de doctorat, desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului în anul universitar 2021-2022, în cadrul formelor de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă și la distanță sunt recunoscute.

(3) Participarea studenților și studenților doctoranzi la activități de predare, învățare, cercetare, aplicații practice realizate prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și la examenele prevăzute la art. 143 și 144 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează potrivit metodologiilor proprii, aprobate de instituțiile de învățământ superior.

Articolul 10

Termenele opozabile furnizorilor de educație din domeniul învățământului superior, pentru a se supune procesului de evaluare externă în vederea acreditării prevăzute de art. 29 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, sau menținerii acreditării prevăzute de art. 33 alin. (3) din același act normativ, se prelungesc de drept până cel târziu la începutul anului universitar 2021-2022.