Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobată prin art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 4 aprilie 2020, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2020 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:(8) Furnizorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Finanțelor, iar Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M., și Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN - S.A., denumit în continuare F.G.C.R., le sunt delegate atribuțiile de administrare a schemei.

2. La articolul 3, alineatele (1) , (1¹) și (5) vor avea următorul cuprins:Articolul 3 (1) Întreprinderile mici și mijlocii și întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie din cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, precum și IMM-urile ce activează în sectorul alimentar din cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST care au contractat credite/linii de credit garantate conform art. 1 alin. (3) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2017 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 209/2018 , cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un grant în limita cumulului rezultat dintre valoarea comisionului de risc, a comisionului de administrare, aferente garanției acordate, și a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credite, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 2.300.000 euro per întreprindere. (1¹) Grantul acordat întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar prin Subprogramul AGRO IMM INVEST include și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării, cu condiția încadrării în plafonul de 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii sau de 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 2.300.000 de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul alimentar. ............................................................................................. (5) F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R. sunt administratorii acestei măsuri de ajutor de stat.

3. La articolul 3 alineatul (4), litera a) va avea următorul cuprins:a) ajutorul nu depășește 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; toate sumele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;

4. La articolul 5, alineatele (2) , (2¹) , (3) și (5) vor ave aurmătorul cuprins:(2) Ajutorul de stat sub forma grantului se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale și se virează lunar în contul F.N.G.C.I.M.M. sau F.G.C.R., pe baza situațiilor centralizatoare privind dobânzile lunare datorate, transmise de instituțiile de credit pe propria răspundere. (2¹) Ajutorul de stat sub forma componentei nerambursabile pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale și se virează în termen de 1 an în contul F.N.G.C.I.M.M. sau F.G.C.R., pe baza situațiilor centralizatoare privind documentele justificative pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru și pe baza situațiilor centralizatoare privind situația lucrărilor executate pentru creditele de investiții transmise de instituțiile de credit pe propria răspundere. (3) Bugetul schemei de ajutor de stat este de 2.345,64 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 473,90 milioane euro, pentru măsurile de finanțare prevăzute la capitolul II.2. ............................................................................................. (5) Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 48.726 de beneficiari.

5. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4¹), cu următorul cuprins:(4¹) Pentru anul 2022, plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 10.000.000.000 lei, din care pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST plafonul este de 5.000.000.000 lei.

6. La articolul 7, alineatele (1) , (2) , (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 7 (1) F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R. au obligația să publice pe site-urile proprii textul integral al schemei de ajutor de stat, perioada în care se pot înregistra cereri, bugetul anual, data epuizării bugetului anual/total al schemei, precum și forma și conținutul documentelor necesare pentru accesarea acesteia. (2) F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R. trebuie să păstreze înregistrări detaliate referitoare la toate ajutoarele acordate în cadrul schemei. F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R. au obligația de a cuantifica pe fiecare beneficiar toate formele de ajutor de stat acordate. Aceste înregistrări conțin toate informațiile necesare pentru a stabili dacă sunt respectate criteriile din reglementările europene în domeniu și trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ultimului ajutor în cadrul schemei. .................................................................................................. (4) F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R., în calitate de administratori ai prezentei scheme de ajutor de stat, cu atribuții delegate de Ministerul Finanțelor, în calitate de furnizor de ajutor de stat, au obligația de a transmite Consiliului Concurenței toate datele și informațiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel național, în formatul și în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2007 , precum și datele și informațiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat și a rapoartelor și informărilor necesare îndeplinirii obligațiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. (5) F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R., în calitate de administratori ai schemei de ajutor de stat, au obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, a acordurilor de finanțare, a plăților efectuate și a eventualelor recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind registrul ajutoarelor de stat.

7. La articolul 8, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:Articolul 8 (1) Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se fac în mod transparent, nediscriminatoriu, prin publicarea lunară a înscrierilor și beneficiarilor schemei de ajutor de stat, pe site, de către F.N.G.C.I.M.M. și F.G.C.R., cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare. .............................................................................................. (3) În situația în care F.N.G.C.I.M.M. sau F.G.C.R. constată că beneficiarii nu au respectat prevederile schemei de ajutor de stat și/sau pe cele ale Acordului de finanțare, solicită acestora rambursarea ajutorului de stat primit, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 . Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor din Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE . Recuperarea ajutoarelor de stat se realizează potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , cu modificările și completările ulterioare.