(1) Alegerile la nivel județean, respectiv al municipiului București și la nivel național se desfășoară la date diferite pentru fiecare dintre organele de conducere prevăzute la art. 48 și 51 , o dată la 5 ani. Alegerile se organizează în maximum 6 luni de la data expirării mandatului organelor de conducere în funcție, potrivit Regulamentului electoral elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și aprobat de Consiliul național.

(2) În cazul vacantării funcției alese prin demisie sau incapacitatea exercitării acesteia, se vor organiza alegeri pentru funcția respectivă în termen de 90 de zile, cu respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.