LexistoriaDreptul la drept.

Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România

Azi

OUG 144/2008 · 4 articole

Articolul 42

(1) În vederea exercitării profesiei, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali prevăzuți la art. 1 , stabiliți în România, au obligația să se înscrie în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, care se eliberează la înscrierea în organizația profesională.

(3) Înscrierea se face la filiala județeană în a cărei rază se află unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea, filiala județeană în a cărei rază își au domiciliul sau reședința ori, în situații speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

(4) La înscriere, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali depun jurământul prevăzut la art. 13 .

(5) Depunerea jurământului se menționează în certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

(6) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, stabiliți în unul dintre aceste state și care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România, cu respectarea prevederilor alin. (3) .

Articolul 42¹

Prin excepție de la prevederile art. 42 , surorile medicale și oficianții medicali au obligația să se înregistreze în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, în vederea autorizării exercitării activităților specifice. La înregistrare, aceștia dobândesc calitatea de membru asociat al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Condițiile de autorizare, precum și drepturile și obligațiile acestora se stabilesc prin hotărâre a Consiliului național al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Articolul 43

(1) La cerere, membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moașă și asistent medical pot solicita suspendarea calității de membru pe durata respectivă.

(2) Pe durata suspendării, la cerere, a calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România se suspendă de drept toate obligațiile și drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 44

(1) Membrii Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România sunt înscriși în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, al moașelor și al asistenților medicali din România.

(2) Calitatea de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România o pot păstra, la cerere, și asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali pensionari.