(1) Monitorizarea și controlul întreprinderilor beneficiare în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se vor face de către F.N.G.C.I.M.M., cu respectarea reglementărilor aplicabile instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare pentru F.N.G.C.I.M.M.
(2) Beneficiarul și finanțatorii care au acordat creditele/liniile de credit prevăzute la art. 1 alin. (4) trebuie să accepte și să faciliteze controlul asupra utilizării ajutorului de stat acordat în cadrul prezentei scheme.
(3) În situația în care F.N.G.C.I.M.M. constată că beneficiarii nu au respectat prevederile schemei de ajutor de stat și/sau pe cele ale acordului de finanțare, solicită acestora rambursarea ajutorului de stat primit, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE . Recuperarea ajutoarelor de stat se realizează potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare.