(1) Obiectivul prezentei scheme de ajutor de stat îl reprezintă sprijinirea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii, denumite în continuare beneficiari, prin acordarea de facilități de garantare de către stat pentru creditele pe termen scurt acordate întreprinderilor mici și mijlocii pentru finanțarea creditului comercial.

(2) Ajutoarele de stat acordate prin prezenta schemă sunt compatibile cu piața comună în conformitate cu art. 107 alin. (3) lit. b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și cu Comunicarea CE - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 20.03.2020, și se vor acorda după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.

(3) Implementarea schemei de ajutor de stat se face cu respectarea Recomandării Comisiei C (2020) 4885 final din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante.