(1) Ministerul Finanțelor este autorizat să efectueze prin Exim Banca Românească - S.A. plata contribuției aferente participării României la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, reprezentând aport la capitalul social al fondului și cheltuieli aferente, conform documentației contractuale de participare la fond, până la preluarea activității de reprezentare a României la Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări de către Banca de Investiții și Dezvoltare - S.A., în conformitate cu prevederile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 126/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. și pentru reglementarea unor măsuri bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare.
(2) În vederea efectuării plății contribuției prevăzute la alin. (1) , Exim Banca Românească - S.A. efectuează plata la extern, iar Ministerul Finanțelor virează către Exim Banca Românească - S.A. echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data efectuării plății, plus o marjă de 3% pentru acoperirea unei eventuale diferențe de curs valutar la data efectuării plății la extern de către Exim Banca Românească - S.A. Diferența în lei rămasă neutilizată de către Exim Banca Românească - S.A. după efectuarea schimbului valutar pentru plata la extern va fi restituită Ministerului Finanțelor în termen de 10 zile de la data efectuării plății la extern de către Exim Banca Românească - S.A.
(3) Exim Banca Românească - S.A. este autorizată să asigure reprezentarea la nivelul organismelor de supraveghere și decizie ale Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări și efectuarea demersurilor legale și operaționale prevăzute de legislația aplicabilă Fondului de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări până la preluarea activității de reprezentare a României la Fondul Inițiativei celor Trei Mări de către Banca de Investiții și Dezvoltare - S.A.