(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor de la Comisia Europeană să reconstituie veniturile obținute din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, până la nivelul sumei acordate conform art. 2 alin. (1).
(2) În cazul în care cheltuielile efectuate pe seama veniturilor obținute din privatizare sunt considerate cheltuieli neeligibile a fi finanțate de către Comisia Europeană, așa cum sunt definite la art. 1 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 492/2006 , cu modificările și completările ulterioare, reconstituirea veniturilor din privatizare până la sfârșitul perioadei prevăzute la art. 2 alin. (1) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.