MCID, în calitate de reprezentant legal al României la Fondul NATO de Inovare, exercită următoarele drepturi și va îndeplini următoarele obligații:
a) desemnează și monitorizează activitatea reprezentantului național în CCP și CCSF1;
b) prezintă anual Cancelariei Prim-Ministrului, Ministerului Afacerilor Externe, denumit în continuare MAE, Ministerului Apărării Naționale, denumit în continuare MApN, un raport privind activitatea desfășurată în cadrul Fondului până la data de 25 martie a fiecărui an pentru anul precedent;
c) elaborează, de câte ori este cazul, note de informare privind activitatea Fondului către Cancelaria Prim-Ministrului, MAE și MApN;
d) reprezintă România în relația cu managerul Fondului;
e) asigură operaționalizarea, dotarea, modernizarea, precum și orice alte categorii de măsuri necesare centrelor de excelență în cercetare cu scopul de a intensifica activitatea națională de accesare a resurselor Fondului;
f) dezvoltă parteneriate internaționale cu alte centre de excelență în cercetare în vederea implementării de tehnologii emergente și disruptive;
g) realizează orice alte atribuții legale în legătură cu îndeplinirea calității de reprezentant național al României în Fondul NATO de Inovare.