(1) Persoanele cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intră în România, beneficiază, la cerere, în mod gratuit, de serviciile sociale din centrele prevăzute la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de cele prevăzute la art. 2⁷ , fiind preluate în evidențele direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București.

(2) Însoțitorii persoanelor cu dizabilități prevăzute la alin. (1) beneficiază, în aceleași condiții, de servicii sociale împreună cu acestea.