(1) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 10 zile de la data publicării.

(2) Entitățile care au țara de origine România și care deja desfășoară activități de administrare a creditelor în conformitate cu prevederile legale naționale pot să desfășoare în continuare activitățile respective de administrare a creditelor pe teritoriul național până la 29 iunie 2024 sau până la data la care obțin o autorizație în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență, oricare dintre aceste termene se împlinește primul.

(3) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor notifică Comisiei Europene adoptarea prezentei ordonanțe de urgență.