(1) Asigurații beneficiază de pachetul de servicii de baza în caz de boala sau de accident, din prima zi de imbolnavire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta ordonanță de urgență.

(2) Asigurații au următoarele drepturi:

a) sa aleagă medicul de familie, medicul specialist din ambulatoriu, unitatea spitaliceasca ce le va acorda servicii medicale, precum și casa de sănătate la care se asigura;

b) să fie înscriși pe lista unui medic de familie pe care îl solicita, dacă îndeplinesc toate condițiile prezentei ordonanțe de urgență, suportand cheltuielile de transport dacă opțiunea este pentru un medic din alta localitate;

c) să își schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puțin 3 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) sa beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii;

e) sa li se efectueze cel puțin un control profilactic în fiecare an, în funcție de sex și de grupa de vârsta căreia îi aparțin;

f) sa beneficieze de servicii de asistența medicală preventivă și de promovare a sănătății, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) sa beneficieze de servicii medicale în ambulatorii și spitale acreditate;

h) sa beneficieze de servicii medicale de urgenta;

i) sa beneficieze de unele servicii de asistența stomatologica;

j) sa beneficieze de tratament fizioterapeutic și de recuperare;

k) sa beneficieze de dispozitive medicale și alte materiale specifice;

l) sa beneficieze de servicii și îngrijiri medicale la domiciliu;

m) sa beneficieze de asistența medicală în mod prioritar în cazul gravidelor și lauzelor.