(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către:

a) persoanele desemnate în acest scop de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru contravențiile prevăzute la art. 10 lit. a) , b) și f) ;

b) reprezentanții împuterniciți din cadrul Ministerului Energiei și/sau de către structurile din cadrul Autorității Vamale Române și din cadrul organelor sale subordonate, la sesizarea Ministerului Energiei, pentru contravențiile prevăzute la art. 10 lit. c)-e) . Aceste structuri informează Ministerul Energiei cu privire la măsurile dispuse, în termen de 30 de zile de la constatarea contravențiilor;

c) reprezentanții împuterniciți din cadrul Ministerului Energiei, pentru contravențiile prevăzute la art. 10 lit. g) și la art. 12 .

(2) Metodologia pentru stabilirea cuantumului amenzii pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 10 lit. a) se aprobă prin decizie a directorului general al Autorității Aeronautice Civile Române, emisă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) În aplicarea prevederilor art. 12 alin. (7) din Regulament, în cadrul metodologiei pentru stabilirea cuantumului amenzilor pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 10 lit. c)-e) , Ministerul Energiei și Autoritatea Vamală Română utilizează valori ale prețului mediu anual pe tonă al combustibilului de aviație, al combustibilului de aviație convențional, al SAF și, respectiv, al combustibilului de aviație sintetic pe piața combustibililor de aviație din Uniune, rezultate din surse verificabile și obiective, inclusiv din cel mai recent raport tehnic disponibil publicat de Agenție, menționat la art. 13 din Regulament.

(4) Metodologia prevăzută la alin. (3) se aprobă prin ordin comun al ministrului energiei și al președintelui Autorității Vamale Române, emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(5) În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 10 și 12 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29.