Anexa nr. 4
PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIILOR
Abrogat la 1 decembrie 2013 · înlocuit de Legea 278/2013. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.
1. Încă din faza incipientă, sau imediat ce informațiile sunt disponibile, publicul trebuie să fie informat, prin anunțuri publice sau orice alte mijloace specifice, cum ar fi cele de comunicare electronică, acolo unde sunt disponibile, cu privire la subiectele asupra cărora urmează să se ia o decizie, cum ar fi:
a) documentația de solicitare a autorizației integrate de mediu sau, dacă este cazul, propunerea de reexaminare a condițiilor incluse în autorizația integrată de mediu potrivit prevederilor art. 31, inclusiv descrierea elementelor prevăzute de art. 5;
b) faptul că decizia urmează să fie subiectul unor evaluări a impactului asupra mediului în context transfrontier ori a consultărilor bilaterale între state, în condițiile prevăzute de art. 23, dacă este necesar;
c) datele de contact ale autorității competente cu privire la luarea deciziei, a autorității competente de la care pot fi obținute informațiile relevante ori către care pot fi trimise intrebările sau comentariile publicului, precum și precizări cu privire la intervalul de timp în care pot fi trimise, respectiv primite, intrebările sau comentariile publicului;
d) natura deciziilor posibil a fi adoptate sau proiectul de decizie, dacă acesta există;
Litera d) a pct. 1 din anexa 4 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
e) detalii cu privire la actualizarea autorizației integrate de mediu sau de reexaminare a condițiilor acesteia;
f) indicarea datei, orei, locului și mijloacelor prin care informațiile relevante vor fi disponibile publicului;
Litera f) a pct. 1 din anexa 4 a fost modificată de pct. 10 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 21 aprilie 2010 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2010.
g) detalii cu privire la organizarea dezbaterilor ori consultărilor publice, potrivit prevederilor de la punctul 5.
2. Autoritatea competentă trebuie să se asigure că, în intervale corespunzătoare de timp, următoarele informații sunt puse la dispoziția publicului interesat:
a) potrivit prevederilor legislației în vigoare, principalele rapoarte și recomandări trimise autorității competente sunt puse la dispoziția publicului interesat potrivit dispozițiilor punctului (1);
b) potrivit dispozițiilor legale ce reglementează accesul publicului la informația de mediu, orice informație, alta decât cea menționată la punctul (1) și care este relevantă pentru luarea deciziei în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se aduce la cunoștința publicului interesat.
3. Publicul interesat este indrituit să transmită opinii și comentarii către autoritatea competentă înainte de luarea unei decizii.
4. Rezultatele consultărilor organizate în condițiile prezentei anexe trebuie luate în considerare în momentul adoptării deciziei.
5. Detaliile cu privire la informarea publicului, spre exemplu prin anunțul făcut, pe o anumită arie, ori prin publicarea într-un cotidian local, precum și consultarea publicului interesat, depunerea în scris a opiniilor, se stabilesc prin ordin al ministrului mediului și gospodăririi apelor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență. Trebuie să se asigure că pentru fiecare etapă din procedură, se alocă o perioadă de timp suficientă pentru a permite informarea publicului, iar publicul interesat să formuleze comentarii, opinii, intrebări și să participe efectiv în procesul de luare a deciziei de mediu, care face obiectul prezentei anexe.