(1) În cazul în care autoritatea publică centrală pentru protecția mediului constată că exploatarea unei instalații poate avea efecte negative semnificative asupra mediului unui alt stat sau dacă un alt stat posibil a fi afectat semnificativ solicită, aceasta transmite, în cadrul relațiilor bilaterale, către autoritatea competentă a statului respectiv orice informație disponibilă solicitată, potrivit prevederilor anexei nr. 4, în același timp cu informarea propriilor cetățeni.
(2) Aceste informații sunt utilizate în cadrul consultărilor necesare dintre cele două state, pe bază de reciprocitate și în condiții de echivalență.
(3) În contextul relațiilor bilaterale, ambele state trebuie să se asigure că în cazurile prevăzute la alin. (1) solicitările de emitere a autorizației integrate de mediu sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioadă corespunzătoare de timp, publicului statului posibil a fi afectat, astfel încât să îi permită exercitarea dreptului de a transmite comentarii înainte de luarea deciziei.
(4) Rezultatele oricăror consultări organizate în condițiile alin. (1)-(3) sunt luate în considerare de către autoritatea competentă în vederea adoptării deciziei cu privire la emiterea autorizației integrate de mediu.
(5) Autoritatea competentă are obligația de a informa statul ori statele care au fost consultate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) cu privire la decizia adoptată referitoare la solicitarea emiterii autorizației integrate de mediu și îi/le transmite informațiile prevăzute la art. 33.
(6) În situația de stat afectat sau potențial afectat autoritatea publică centrală pentru protecția mediului pune la dispoziție propriului public interesat informațiile primite în cadrul relațiilor bilaterale, într-o manieră corespunzătoare.