(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON):
a) nerespectarea prevederilor privind obligația operatorului de a obține autorizația integrată de mediu, în scopul exploatării instalației;
b) obligația operatorului de a întocmi un plan de acțiuni, în vederea obținerii autorizației integrate de mediu;
c) obligația operatorului de a respecta oricare dintre condițiile prevăzute în autorizația integrată de mediu;
d) obligația operatorului de a informa autoritățile competente despre orice modificare în exploatare și modificare substanțială pe care dorește să o aducă instalației;
e) obligația operatorului de a comunică la termenele stabilite prin autorizația integrată de mediu rezultatele monitorizării emisiilor provenite din instalație sau, în termen de maximum 24 de ore din momentul producerii, a oricăror emisii apărute incidental, accidental ori ca urmare a unui accident major.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. c)-e) se sancționează și cu suspendarea autorizației integrate de mediu potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005.
(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul anume împuternicit din cadrul autorității competente.