LexistoriaDreptul la drept.

Accesul la informație, participarea publicului și accesul la justiție, în legătură cu procedura de emitere a autorizației integrate de mediu

Azi

OUG 152/2005 · 5 articole

Abrogat la 1 decembrie 2013 · înlocuit de Legea 278/2013. Textul rămâne disponibil — formă istorică, nu drept în vigoare.

Articolul 31

(1) Autoritatea competentă ia măsuri pentru ca publicului interesat să i se asigure posibilitatea de a participa, din timp și în mod efectiv, la procedura pentru:

a) emiterea autorizației integrate de mediu pentru instalații noi;

b) emiterea autorizației integrate de mediu pentru orice modificare substanțială în exploatarea instalației;

c) revizuirea autorizației integrate de mediu sau actualizarea condițiilor unei autorizații integrate de mediu, potrivit prevederilor art. 25.

(2) Participarea publicului se realizează potrivit prevederilor anexei nr. 4.

Articolul 32

(1) Autoritatea competentă pune la dispoziția publicului rezultatele pe care le deține, referitoare la monitorizarea emisiilor, așa cum este prevăzut în condițiile de autorizare, potrivit prevederilor art. 9-16.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului furnizează Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, începând cu data aderării, inventarul principalelor emisii și al surselor responsabile de poluare, pe baza formatului și particularităților necesare pentru transmiterea informațiilor, stabilite de către Comisia Europeană.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului adoptă măsurile propuse de Comisia Europeană pentru asigurarea intercomparabilității și complementarității între datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin. (2), și datele din alte registre și surse de date privind emisiile.

(4) Accesul publicului la informație, prevăzut la alin. (1)-(3) și la art. 33, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000, și cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 și ale art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.

Articolul 33

Autoritatea competentă informează publicul, conform procedurilor specifice, asupra deciziei luate și pune la dispoziție acestuia următoarele informații:

a) conținutul deciziei și o copie a autorizației integrate de mediu, precum și orice condiții sau modificări aduse autorizației integrate de mediu;

b) motivele și considerațiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor și comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând și informațiile referitoare la procedura de participare a publicului;

c) procedura de revizuire prevăzută la art. 34 și 35.

Articolul 34

(1) Orice persoană care face parte din publicul interesat și care are un interes legitim sau se consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanțial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ competente și orice organizație neguvernamentală care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. k), considerându-se că acestea au un interes legitim sau sunt lezate într-un drept al lor.

(3) Soluționarea cererii se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare.

Articolul 35

(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 34 trebuie să solicite autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștință publicului a deciziei de emitere sau de respingere a autorizației integrate de mediu, revocarea, în tot ori în parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la îndeplinire a actelor sau acțiunilor considerate a fi fost omise și care fac obiectul participării publicului.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului are obligația de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (1) și (2) este gratuită și trebuie să fie corectă, echitabilă și rapidă.