Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008 , se modifică după cum urmează: 1. La articolul 13, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins: "(2) Structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Grupul Special de Protecție și Intervenție «Acvila», Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. Aceste structuri au în compunere unități centrale de specialitate, care, după caz, în funcție de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcții generale, direcții, servicii, mari unități, unități și/sau subunități operative, de instrucție, medicale și de învățământ, precum și de asigurare a acțiunilor și suport logistic. 2. Articolul 23 va avea următorul cuprins: "Art. 23. - (1) Se înființează Inspectoratul General de Aviație, ca structură de specialitate în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Inspectoratului de Aviație.
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii și siguranței publice se realizează de Departamentul ordine și siguranță publică, structură operațională fără personalitate juridică, care are în compunere Direcția generală management operațional, ca structură a aparatului central al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și de următoarele componente de ordine și siguranță publică subordonate ministerului: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Grupul Special de Protecție și Intervenție «Acvila», Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane și Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor. Departamentul ordine și siguranță publică este condus de un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct."
(2) Organizarea și funcționarea Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Internelor și Reformei Administrative se stabilesc prin ordin al ministrului."